ultimul tren

privesc in neant si incerc sa realizez ce ar fi putut fi anii fara imaginea si prezenta chipului tau in efemeritatea vietii;
cum ar fi aratat oare cerul, daca albastrul ar fi fost acelasi, daca soarele ar mai fi stralucit, si nu ar fi aruncat
umbre reci si intunecate asupra muritorilor sau daca apa marilor sau a vesnicelor oceane nu ne-ar fi otravit doar la o simpla
atingere sau privire .
Tot ce as fi putut gandi fara tine, s-ar fi rezumat la un purgatoriu rece, o atingere umeda si amortitoare a unei reci si
triste trairi, care probabil s-ar fi materializat in fiecare secunda a vietii…
as fi fost o noapte lipsita de luna si de speranta unei dimineti insorite imbatatoare sub razele jucause si zambitoare de
lumini matinale sub poalele unui cer spalat de cosmarul unei nopti reci si infricosatoare…
….privind la trenul care disparea in zarea strabatuta de lumina, se revarsau in minte asemeni valurilor furioase lovindu-se de stanci, imagini ale unei vieti terminate in momentul plecarii tale…simteam singuratatea mai intepatoare decat ideea mortii, iar impulsul unui plans inabusitor
ma ucidea in fiecare secunda..nu pierdusem de langa mine doar un suflet, un corp insufletit de bataile unei inimi, ci pierdusem
rostul existentei tuturor lucrurilor si mai ales pe mine in acelasi timp… viitorul se va rezuma doar la incercari nereusite si tentative
de-a escalada marginea paharului implinit astazi cu venin..dar mai dureros decat toate era gandul ca nu vei fi
langa mine la intoarcere, gandul ca ma vei lasa singur departe de toate, fara ca macar a-mi arata un drum spre iesire; simteam
totul pierdut, si aerul inspirat care musca din trupul slab si amorf; intrebarile nu si-ar avea raspuns si nici
sens, pentru ca ziua aceea inca ma cutremura…a inceput totul cu o strangere de mana, sfarsindu-se cu o imbratisare scurta;
ironic si asemanatoare este si viata, incepe intr-un pat, sfarsindu-se probabil in acelasi loc. Dureros era modul in care
alte trenuri treceau nepasatoare peste sina care ducea trenul tau departe de mine; langa tine era probabil si speranta mea trista
acum la gandul unui nou inceput fara tine..
s-au sfarsit toate…departarea dintre noi nu va fi limitata in kilometri sau linii punctate peste un petic de hartie,
ci va fi defapt lacrima care probabil va stinge un foc muribund aprins de mult timp; acest lucru ma doare… nu
vreau sa uit niciodata ca ai existat, ca m-ai schimbat de atatea ori sau ca ai trezit in mine dorinta de a-nu fi doar
un subiect uman; e dureros faptul ca s-a terminat totul, ca intr-un basm sau un film si anume un tren care pleca departe, lasand
in urma sa un spatiu gol si monoton….
poate atunci cand ochii vor privi pentru ultima oara, iar gandurile se vor pierde in negura rece…poate atunci cand voi uita sa respir…ma vei insoti, iar tacerea va fi intrerupta de soapta dulce si cunoscuta a glasului tau, si pielea tremuranda va simti ultima
atingere …
nu credeam ca va urma toamna…dupa ce-ai plecat de langa mine, am simtit si inteles adierea rece a vantului
tomnatic si am tremurat…
imi pare rau ca s-a terminat astfel…imi este frica ca tocmai timpul, cel care ucide sentimente in timp, nu va putea
schimba ce-ai nascut in mine …si totusi mai astept acel tren care se va intoarce poate in gara de unde a plecat odata grabit….tot ce imi doresc
este ca speranta mea sa mai fie langa tine………

Anunțuri

Despre Nita Andrei
student, fac. de geografie...

Dorești să adaugi ceva?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: