aprilie 2011

Erai ceea ce definea frumosul … păreai ultima creaţie divină, lucrată asiduu şi modelată de mâini frânte de oboseală în căutarea geniului contemplativ final, asemenea lui Pygmalion .Astfel lumea devine un loc frumos,al speranţei, iar oamenii zâmbesc poate pentru ca te-au vazut pe tine. Ştiu ca nu eşti perfectă, deşi în conştiinţa mea,eu pricep reversul…ai fost trimisă de speranţă pentru a te materializa într-un scop sau o motivaţie. Şi poate cea mai tristă cunoaştere şi prezumţie despre tine, este că tocmai nu ştiu nimic despre tine, ci doar presupun..
Oare te voi mai revedea vreodată? e un coşmar care mă împiedică să mă trezesc din nou într-o dimensiune a realului şi al aportului social printre alţi indivizi. E stupid ca o fiinţă umană să aibă nevoie de ceva şi cineva pentru a trăi, o viaţă simplă de altfel deloc greu de trăit. Da,se poate…nu ai nevoie de beneficii şi împliniri morale, poţi trăi ca o legumă şi fără ele.Dar pentru ce să mai traieşti atunci? aş vrea ca în momentul morţii, să pot rânji satisfăcut şi zeflemitor să-i pot spune acesteia : „era şi vremea să vii, deja începeam să mă satur de aşteptări şi căutari…” Ai fi fost un răspuns… Faptul că doar exişti mă lasa rece..şi eu exist totuşi…
Nu vroiam să trăiesc pentru tine sau să îmi fac un mod de-a trăi, căutând în gând imagini ale chipului tău. Dragostea nu reprezintă totul în existenţă, ci mai degrabă reprezintă vinul dulce şi parfumat însoţit de o masă bogată. Reprezintă o placere în plus la masă.Dar poate fi înlocuit cu apa. (şi apropos aici de vin şi dragoste, nu pot să nu mă gândesc la cateva seri târzii de weekend condimentate de mirosul grătarului şi îmbătate de vinul roşu  de alături şi de muzica lui Zavaidoc petrecute într-o cabănuţă la ţară, înconjurat de struguri şi multă viţă-de-vie)
Iubeam părul tău învăluit în fumul ţigării, iubeam pielea ta, iubeam totul şi orice la tine. Astfel,ajung la concluzia că viaţa reprezintă un şir al amăgirilor şi al căutării drumului spre acestea.Dumnezeu, iubirea, emoţiile sau interesul şi iluzia cunoaşterii sunt doar amăgiri. Încercam prin cuvinte seci şi scurte să găsim explicaţi pentru noi şi pentru cele din jur. Spunem că soarele arde datorită legilor naturii, datorate reacţiilor chimice de fuziune al elementelor componente, dar nu ştim şi pentru cine arde. Ajungem de la ştiinţă la filosofie şi logica deducţiei prin incapacitate şi neputiinţă.
Cine stă la baza timpului, oare cine învârte acea roată a timpului, neobosit şi rece? Sau..de ce?mai conteaza reuşita noastră din trecut, trăirea şi spiritul petrecut într-o beţie acum 2 ani? şi totuşi, văzând o batrană în jurul vârstei de 80 de ani, mă întreb „mamaie, când a trecut timpul şi la tine? „. Timpul ne conduce la moarte..de pe acest drum blestemat nu ne putem abate, în ciuda savanţilor şi a lucrărilor de mii de pagini scrise pe tema aceasta. Şi nu-mi place să spun asta în poziţia celui care stă pe buturuga şi neagă încontinuu faptul că vinul poate curge prin vene asemenea sângelui, ci pentru că ne lipseşte acea piatra de la Rosetta necesară dezleăarii tainelor. Cred că nu ne ajung doar expresii matematice sau presupuneri privind spaţiul şi timpul…
Revin la tine. Îmi este frică de momentul morţii. Îmi e frică pentru că singura fericire poate fi aici pe pământ. Spunem despre animale şi plante că după moarte, ele se pierd în negură. Dar noi cu ce ne deosebim de animale? Prin limbajul sofisticat, prin mass-media şi cărţi scrise? Sau prin gând? …totuşi, să ne amintim că acum 70.000 de ani abia puteam scoate sunete şi schiţa imagini în gând..vânam cu unelte datorită instinctului, ştiind că acest lucru ne uşura activitatea. E destul de improbabil ca noi să fim fost „fericitele mamifere alese sa creadă în suflet” . Oare atunci mai aveam grija raiului şi al iadului? mai eram în stare sa portretizăm zei la care sa ne închinăm, şi pentru care să murim în speranţa mântuirii şi salvării de negura veşniciei? În mod sigur că nu, de aceea am inventat şi religia, pentru a ne uşura puţin din povara morţii (într-un fel spunea bine Cioran în opera sa „Pe culmile disperării” ca omul traieste intr-un soi de agoniei al aşteptării morbide. De aceea îmi este frica, pentru că a doua şansă poate nu va ma fi niciodată.  În activitatea zilnică aş spune că nu a mers, voi încerca data viitoare. Dar în acest caz, după viaţa cum voi mai încerca din nou? să cred în prostiile legate de reîncarnare, ca într-o viaţă ulterioară „voi fi ba împărat, ba soldat, ba cu 3 la matematică şi tot aşa, mă dezgustă” .(Al.Paleologu)
Avem nevoie de suferinţă şi eşec pentru a concretiza imaginea unei fericiri care ar fi fost posibilă. Voi putea spune atunci – „o viaţă am avut şi pe aia am trăit-o în dezgust şi suferinţă”. Complimente şi păreri de rău nu vreau sa aud, nu mă vor ajuta cu nimic. Degeaba mi-ar spune căpitanul unui vas care se scufundă în larg că apa oceanului este caldă în această perioadă a anului. Nu m-ar ajuta cu nimic concret. Iar de relativ şi absurd sunt sătul peste cap.

Aş vrea să pot spune despre toate zâmbind „acestea sunt pentru tine” .Să mă pierd printre valuri râzând, şi de fiecare dată să-mi ridic capul asupra unei lumi noi.Sau să ştiu că iubirea este cel mai frumos şi îmbătător lucru din viaţă, iar viaţa singura etapă a călătoriei noastre cosmice. Aş vrea să mint…să-ţi confirm că sunt cel mai fericit om din lume, mulţumit şi pe deplin răsplătit cu dragostea şi adoraţia ta. Îmbrăţişările şi săruturile tale m-ar îngheţa, dorindu-mi să imortalizez pentru întotdeauna sentimentul satisfacţiei…asemeni lui Faust, să-mi doresc oprirea timpului. Dar asta pentru o clipă..în continuare vreau să-mi duc profanul la capăt, trăindu-mi viaţa…

Anunțuri

Despre Nita Andrei
student, fac. de geografie...

One Response to aprilie 2011

  1. Nadina says:

    Poate ca enigma la toate va fi o surpriza pentru noi. Uneori, stii cum e… parca tot timpul si existenta pot exista in ochii cuiva drag, iar alteori tot timpul si existenta nu pot fi gasite in ochii cuiva care ar trebui sa ne fie drag. In final, dupa lupte si intrebari, ajungem la concluzia ca singura persoana care este cu noi tot timpul suntem noi insine si incepem sa ne acordam mai multa atentie. Si este inevitabil in timpul acestui proces de autocunoastere sa nu simti o legatura cu ceva presus de intelegere, cu ceva ce pare a fi parte din noi, ca un adevar transmis din uterul mamei noastre.
    Andrei, din realitatea noastra fac parte atat de multe lucruri, incat ar fi infantil sau necugetat sa mergem pe un singur fir. Iti doresc sa ai puterea si maturitatea de a cuprinde cat mai multe planuri existentiale si sa gasesti armonia. 🙂

Dorești să adaugi ceva?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: