iunie ’90, un episod negru al istoriei contemporane

Cei care uita trecutul sunt condamnati sa-l repete” G. Santayana.
21 de ani de la Mineriadele din iunie 1990.

Noul milieniu, respectiv secol au vazut Romania intr-o continua lupta si tergiversare latenta generala impotriva unor „forte obscure” ca sa parafrazez din cuvintele lui Ion Iliescu. Aceste „forte obscure” nu au definit doar coruptia din politica romaneasca post anilor ’90 ci si concretizarea unor cercuri de interes si materializarea lor in asa numitele „cercuri de oligarhi”, cercuri „nocive”care au afectat nu doar economia si stabilitatea ei ci si mentalitatea maselor prin diferite mijloace mass-media, capabile in a le satisface interesele. Totodata, afirmarea acestor „forte obscure” precum si interventia lor in „zona inalta” prin finantara unor partide politice in timpul campaniilor si alegerilor politice, au reflectat o imagine negativa Romaniei pe plan extern, fapt demonstrat prin ratarea integrarii in Spatiul Schengen care ar fi trebuit sa aiba loc in luna martie a acestui an. A nu fi sprijinit cel putin in mod financiar de anumite cercuri de interes intr-o campanie prezidentiala/parlamentara echivaleaza in mod sigur cu un esec. In mare parte, majoritatea candidatilor pentru un post intr-o functie de conducere sunt sprijiti de un partid din care au facut parte, reprezentand interesele acestuia sau candideaza ca independenti in cazul in care s-au retras oficial dintr-un partid politic desi pot fi in continuare sprijiniti de catre acesta (cel putin pentru afirmare). Un caz clasic de abatere de la acesta regula l-a reprezentat J.F.Kennedy al carui succes prezidential s-a datorat fortei financiare proprii, insa care din nefericire a fost asasinat in urma unui complot al unor mai multor cercuri de interes.(n.a.1963)

Revenind la fortele obscure, la teroristi si golani, putini dintre cei din generatia actuala stiu ca acum 21 de ani, incepand cu 13 iunie in Piata Universitatii din Bucuresti, erau ciomagititi si „corectati” o buna parte dintre studentii care au indraznit sa scandeze impotriva lui Ion Iliescu si a numirii sale în funcția de presedinte in data de 20 mai, asta dupa ce anterior, in ianuarie si februarie (același an) a fost adusa prima serie de mineri pentru a neutraliza partidele politice care protestau impotriva manierei abuzive de conducere a statului a F.S.N-ului – ma refer aici la opozitia partidului taranist in special. Personaje de o importanta si valoare politica ireprosabila, precum Ion Ratiu sau Corneliu Coposu erau atrocizate in urma meschinelor manevre FSN-iste conduse de Ion Iliescu si de prim-ministrul de atunci, Petre Roman.
In iunie 1990, in urma aflarii rezultatului alegerilor prezidentiale din luna mai, o mare parte din tinerimea studenteasca a capitalei, fiind constienta de rolul lui Ion Iliescu in revolutia din urma cu jumatate de an (si anume de varsarea de sange din Piata Universitatii dupa data de 22 decembrie) decide sa scandeze in defavoarea Frontului Salvarii Nationale. Acestia s-au baricadat in Piata Universitatii, strigand lozinci impotriva lui Ion Iliescu precum si a regimului sau de asa zisa democratie condus de acesta, prin slogane cum erau „FSN-isti, ati furat revolutia din decembrie ’89”, sau „Nu mai vrem comunisti, securisti si activisti” s.a.m.d.p.
Pe 12 iunie, in Guvern se hotaraste ca aceste baricade din centrul capitalei sa fie lichidate. Au loc numeroase arestari, plus ciocniri violente intre „grevistii foamei” si fortele de ordine insa faptul in sine nu da rezultalele concrete, ceea ce il face pe Ion Iliescu sa declare „Ne adresam tuturor cetatenilor Capitalei, in numele democratiei castigate prin alegeri libere, sa respinga cu toata hotararea actele iresponsabile de violenta si sa sprijine organele de ordine in restabilirea situatiei de calm si legalitate. Chemam toate fortele constiente si responsabile sa se adune in jurul cladirii Guvernului si Televiziunii pentru a curma incercarile de forta ale acestor grupuri extremiste, pentru a apara democratia atit de greu cucerita„. Ca urmare, pe 14 iunie sosesc in gara din Bucuresti primele trenuri incarcate cu mineri din Valea Jiului; acestia vor avea parte de tot tratamentul oferit de F.S.N si Ion Iliescu, enumerand aici autobuze si restaurante special rezervate lor. Ei sunt indrumati in turma catre punctele strategice din Bucuresti, cum ar fi Piata Universitatii, sediile partidelor politice de opozitie sau cladirea Universitatii din Bucuresti. In realitate, se stie ca minerii au fost calauziti spre sediile acestor locatii de agenti ai Securitatii deghizati special in acest sens.
Cu sloganul „Noi muncim, noi nu gandim”, si „Moarte intelectualilor” minerii se indreapta ca un val de funingine pe strazile Bucurestiului, vandalizand cladirile istorice sau muzeele din calea lor (in general tot ce insemna cultura) sau agresand tinerii de pe strazi, indiferent de sex care semanau a studenti, enumerand aici orice persoana care avea proasta inspiratie de a purta barba, ochelari, blugi sau parul lung pe strazile Bucurestiului in acele zile. Ulterior, minerii se vor intalni cu o parte dintre studentii din Piata Universitatii, rezultand din asta scene de o trista violenta.
La indicatiile lui Ion Iliescu, o parte dintre minerii prezenti in capitala isi indreapta pasii catre sediile partidelor rivale FSN-ului, enumerand aici PNL sau PNTCD. Sunt distruse documentele de partid precum si aparatura de orice fel gasita. In speranta ca vor gasi masini de facut bani, arme sau droguri, minerii distrug si ard tot ce gasesc in cale. In sediul Facultatii de Geologie din Bucuresti sunt distruse majoritatea aparatelor microscopice precum si colectiile de roci si minerale aflate in stocul facultatii, ceea ce va provoca groaza prorectorului universitatii din perioada aceea, viitorul presedinte Emil Constantinescu
Minerii urineaza cu dispret si vadita scarba pe cartile din biblioteca facultatii, eliberandu-si astfel furia impotriva bugheziei si intelectualilor „vanzatori de tara”.
Scene de razboi civil se desfasoara pe strazile capitalei. Minerii agreseaza tinerii de pe strazi, lovindu-i cu bate, iar fortele de ordine nu fac altceva decat sa asiste pasive de multe la toate aceste scene. Masinile politiei sunt luate cu asalt de catre minerii inarmati cu tarnacoape. Toate aceste scene provoaca oroarea si surprinderea Occidentului la vazul imaginilor transmise de reporterii BBC sau CNN. Sediul televiziunii nu scapa nici el de furia minerilor, transminsiunea in direct fiind intrerupta brusc. Sunt facute arestari in randul populatiei chiar dupa indicatiile minerilor. Se inregistreaza peste 500 de raniti si 6 morti.
Pe 14 iunie, Ion Iliescu convoaca minerii la Complexul Expozitional pentru a le multumi inca o data la raspunsul acestora prompt de a interveni impotriva golanimii si „miscarii fasciste din capitala”.
Reactia Occidentului este una de totala dezamagire si surprindere. Washingtonul isi retrage ajutoarele umanitare din Romania, numind toate aceste intamplari „Actiunile autorizate de presedintele Iliescu si guvernul sau, care au lovit in inima democratiei romane”. In acelasi timp, Ion Iliescu era privit cu suspiciune pentru crimele comise de asa-numitii „teroristi” din Piata Universitatii dupa seara de 22 decembrie in Bucuresti, dar si pentru faptul ca l-a numit in functia de Ministru al Apararii pe Nicolae Militaru (un spion al Moscovei), precum si sef al armatei dupa decembrie ’89. Acelasi general Militaru era responsabil pentru ordinele care au dus varsarile de sange din Craiova sau Braila, precum si a diversiunii din Aeroportul Otopeni care a dus la impuscarea a 40 de militari plus a 8 civili in urma unei erori intentionate care avea rolul de a semana panica printre manifestantii din Bucurestiul acelor zile precum si pentru justificarea “actelor teroriste”; de asemenea alte crime care revin generalului Militaru, au avut loc in urma doborarii unui elicopter la Arad care a provocat moartea a 5 militari; alt fapt odios comis de Militaru a fost decapitarea unui vechi rival de al sau (gen. Gheorghe Trosca), iar capul acestuia a fost batjocorit de cei care au comis teribilul ordin.
Ce este mai dureros astazi, este faptul ca majoritatea populatiei inca mizeaza pe faptul ca revolutia romana a fost un succes care care a permis venirea democratiei la putere in Romania, dupa 50 de ani de cenzura, lucru intamplat pe 22 decembrie la Timisoara. Totusi, trebuie sa stim ca revolutia romana s-a caracterizat prin disensiuni, manipulare precum si teroare instaurata de noul regim. In anul 1990, populatia nu a realizat faptul ca dupa 22 decembrie 1989, institutiile lui Ceasusescu se transformasera in cele ale lui Iliescu.
Astfel, Ion Iliescu a avut nevoie de un „ambient” marcat de violenta si confuzie in randul populatiei pentru a-si instaura dictatura, atat in mandatul scurt cu FSN-ul in decembrie 1989, cat si in mai 1990 cu CFSN. Ironic este faptul ca in anul 2000, in luna octombrie daca nu ma insel, a castigat al treilea mandat prezidential dupa o batalie stransa cu liderul PRM-ului, C.V.Tudor (unul dintre poetii de curte ai clanului Ceausescu). Acelasi Ion Iliescu ocupa actualmente functia de Presedinte de onoare al Partidului Social Democrat.
In concluzie, nu trebuie sa vedem in persoana acestui om, un „martir” al revolutiei (culmea, care s-a aratat dupa fuga lui Ceausescu din 22 decembrie), un om onest sau per ansamblu, un emanat al anului 1989. Istoria a aratat clar faptul ca necunostiinta si ignoranta se pedepseste cu minciuna si manipulare. Totosi, faptul nemultumitor pentru toti cei care au cunoscut in realitate adevarul din spatele Frontului Salvarii Nationale, consta in lipsa acuzatilor pentru aceste crime. Chiar Ion Iliescu spunea in timpul framantarilor revolutionare ca principala sa activitate va fi reconstruirea socialismului in Romania. La balconul fostei cladiri C.C, el si-a inceput cuvantarea prin apelativul „Dragi tovarasi”, dar a reparat imediat greseala la auzul huiduelilor din multime, care a raspuns cu „Nu suntem tovarasi!”
Ar mai fi de mentionat mineriadele din toamna lui 1991, cand acelasi personaj -Ion Iliescu- a chemat din nou populatia din Valea Jiului in frunte cu Miron Cozma pentru a „restaura ordinea” in capitala la constientizarea faptului ca F.D.S.N. a pierdut teren in fata factiunii conduse de Petre Roman. In realitate, aceasta noua interventie a minerilor a fost necesara pentru indepartarea lui Petre Roman din functia de prim-ministru. Ion Iliescu nu va ramane dator fostului sau ajutor, Miron Cozma, urmand ca in 2004, cu putin timp inaintea alegerilor prezidentiale, sa-l gratieze pe acesta, printre alti infractori sau criminali. Totusi, interventia energica a mass-mediei precum si a unor persoane publice importante, l-au obligat pe fostul presedinte sa revina asupra deciziei, anuland decretul prezidential in ziua urmatoare. Prin urmare, Miron Cozma a fost reincarcerat. Acest lucru a fost hotarator insa in prabusirea imaginii politice a PSD-ului reprezentat de Adrian Nastase in favoarea aliantei PNL-PD, avand ca principal candidat la functia de presedinte pe Traian Basescu, lucru intamplat cu foarte putin timp inainte de alegeri.
De asemenea, recomand sa ascultati piesa lui Valeriu Sterian, Antirazboinica, care arata foarte bine starea de spirit prezenta in Romania in 89-90.

pentru informatii suplimentare vizitati http://www.adevarul.ro/dupa_20_de_ani/Ei_au_tras_in_noi_dupa_22_0_175782998.html sau http://mineriade.iiccmer.ro/
________________________________________________________________________________________________________________________________________________

1 La Timișoara:

în perioada 16 – 21 decembrie 73 morți și 296 răniți
după 22 decembrie 20 morți și 77 răniți

La București:

până în 22 decembrie, ora 12:08 (ora la care cuplul Ceaușescu fuge), s-au înregistrat 49 morți și 599 răniți
după ora 12:08, din 22 decembrie s-au înregistrat 515 morți și 1162 răniți

*date culese de pe wikipedia

recomand in special vizionarea primului clip, cel care arata probabil cel mai bine manipularea minerilor de catre FSN.bucuresti, 1990

bucuresti, iunie 1990

bucuresti, iunie 1990

bucuresti, iunie 90

fortele de ordine alaturi de mineri

bucuresti 90

iunie 1990

Putine lucruri au ramas civile
In acest veac ploios si militar
Nu zile ci permisii de zile
Copiii drepti din mumele lor sar

Pendulele ca niste cisme suna
Scrasnind pe-un sterp si refuzat nisip
Sint treizeci de razboaie intr-o luna
Si toate poarta moartea in aripi

Nici moartea nu mai are nici un farmec
In acest veac cu foarte multi soldati
Sub teii infloriti stam ca sub arme
De stele cand sintem mitraliati

De altfel si de observat e lesne
Si de simtit pe propriul grumaz
Ca de la constiinta pana la glezne
Omul e o manta cu simturi azi

Civile au ramas lucruri putine
Nici inima nu are ritm civil
Si inregimentarea prinde bine
Civilului prea bleg si prea umil

Zambiti, soldati, e ceasul Invierii
Copiii drepti din mumele lor sar
Ne temem dar sa isi salute ofiterii
In acest veac ploios si milïtar

Anunțuri

Despre Nita Andrei
student, fac. de geografie...

One Response to iunie ’90, un episod negru al istoriei contemporane

  1. Nita Andrei says:

    ca de obicei, completari, corectari si alte aditii, toate acestea vor fi efectuate mai tarziu; de asemenea, in cazul in care am facut anumite greseli cronologice, sau erori de alt fel, imi cer scuze. tot ceea ce vedeti aici scris, este scris intr-o maniera originala si nu am facut o recapitulare in prealabil a subiectului.

%d blogeri au apreciat asta: