Ritualuri sociale- Romania post anilor ’90

Reeditat astazi, 20 septembrie

Astazi (n.a. 1 septembrie) a fost anuntat decesul unui mare doctor si profesor; este vorba despre dr. Alexandru Pesamosca…am fost profund miscat de conditiile in care a trait acest om pana la sfarsitul vietii…auzisedem de el din luna iulie sau august cred, ca acum memoria sa-mi fie reimprospatata aceasta trista veste..ceea ce m-a impresionat cel mai mult pe langa aptitudinile sale precum si modestia netipatoare a fost interiorizarea acestuia printre volume, tratate de medicina si lucrari de doctorate…iar asta s-a intamplat intr-o camera mai mica decat garderopa doamnelor maritate peste noapte cu patroni fotbalisti (o doamne, nu credeam ca voi pica si eu pe latura geloziei si falsei critici din mass-media, dar ma straduiesc sa o fac a suna ca un gest de franchete), o camera prafuita, printre pagini roase, galbene si vechi, pline de acarieni si alte bacterii daunatoare sanatatii si mai ales celor cardiaci sau cu probleme respiratorii (nefericitu-mi caz personal ma face sa consimt)…acest itinerariu vital devenit melancolic social m-a tentat si pe mine sa-l cultiv sau sa-l ador…in fond, ce putea fi mai prestigios pentru propriul moral sau narcisistul din mine decat a locui intr-un garaj prafuit si luminat printre geamuri fumurii inconjurat de carti si de manuscrise cladite pe mii de ganduri imprumutate din volumele de alaturi? dar ce ar fi crezut ceilalti (nu imi pasa la modul activ oricum) despre acest lucru? probabil nu ar fi acordat atentie.
Revin la parerea lui Gabriel Liiceanu intr-o emisiune demult demult demult difuzata pe realitatea tv (sper ca v-ati prins de ce am repetat factorul temporal) impreuna cu Andrei Plesu, si anume ca un filolog poate gresi, chiari si flagrant, pe cand un medic nu…totusi, ca indoiala as admite faptul ca socialismul redactat de cei doi sociologi germani a dus la un adevarat cataclism in istoria omului…”Statul este capriciul unui singur individ”, motto care si-a pus amprenta peste cateva zeci de milioane de slavi care au pierit de foame, epuizare si de chin doar in gulag in perioda anilor 1930, iar in total, aceasta politica a lasat aproximativ 94 de milioane de morti (vezi Cartea neagra a comunismului)..Stalin a dat dreptate lui Marx in aceasta privinta; Uniunea Sovietelor a mai omorat cateva generatii totusi, chiar si dupa fatidicul an 1989..poporul roman a fost decimat in masa atat anterior, cat si posterior anului 1989…se pare ca procesul de exterminare nu s-a incheiat inca, ci continua si in prezent…
Acum, schimbam putin subiectul, dar pastram acelasi registru:

http://www.adevarul.ro/opinii/comentarii/petre_barbu_-_editorial/Lecturile_mele_ratate_7_546615337.html
Figura lui Petre Barbu mi-a amintit de H.R-Patapievici…m-am gandit putin referitor la acest aspect, incercand sa privesc prin latura celor care il critica- cum ca tatal sau ar fi fost securist, iar el (H.R.Patapievici) este in realitate un turnator al fostei Securitati. Aceste acuzatii sunt false bineinteles, insa H.Patapievici este nerespectat pentru faptul ca a reusit sa faca unele descrieri pertitente ale tabloului politic si social in cartile sale. Va recomand doua carti scrise de catre acesta „Politice” si „Despre idei & blocaje”…le gasiti la Humanitas, dar in momentul actual nu imi aduc aminte anul aparitiei lor sau al pretului…
In fine, revenind la ideea articolului de fata…m-a pus pe ganduri aceasta „apologie literara”…de fapt, d-l Barbu are dreptate…ma intreb acum: oare voi mai apuca sa citesc vreodata cartile pe care mi le-am propus?…cred ca nu. Acest lucru nu se datoreaza doar lipsei de vointa sau a hotararii mai acerbe…mai sunt si alti factori externi care pot fi piedici in implinirea scopurilor propuse.
Lectura ramane totusi singura activitate ce poate antrena creierul la modul propriu. Ca sa citez un fost cadru didactic, creierul este ca un burete care, cu cat absoarbe mai multa apa, cu atat devine mai greu. De asemenea este si o activitate nobila si foarte potrivita persoanelor indiferent de varsta sau origine…plus de asta exista o expresie care spune „sa nu treaca o zi in care sa nu afli sau sa inveti ceva nou”.
In 1990 „Grupul pentru dialog social”, a fost creat pentru a protesta impotriva cenzurii presei, a Securitatii si a mijloacelor nedemocrate de a sufoca opozitia liberala si taranista de catre Ion Iliescu. Initiativa unor intelectuali in cadrul acestui grup a dat rezultate bune, astfel ca, presat de mass-media internationala precum si de anumite voci din tara, FSN s-a vazut nevoit a mai scadea influenta asupra presei si a blamariii pe nedrept a opozitiei.
Atata timp cat gradul de cultura civica este scazut, nu putem emite pretentii la un mod de viata MAI superior. Acest raport este si va fi intotdeauna esential in mentinerea identitatii umane, si il putem vedea in cazuri elocvente cum ar fi continentul african sau cel sud-asiatic- zone sarace unde gradul dezvoltarii sociale este foarte scazut. In Africa, problema majora irefutabila o reprezinta gradul scazut al educatiei. Sporul natural pozitiv, dar si mortalitatea infantila ridicata este de departe una dintre piedicile majore in calea dezvoltarii „continentului negru”. Acest lucru este pus usor pe seama problematicii sociale (lipsa planificarii familiale, al culturii si identitatii de acest fel, precum si a piedicilor sociale la nivel traditional) . Ritmul de crestere actual al populatiei in tarile sarace este de aproximativ 2,3 % (dintre 3% pt Africa, 1,9 % pentru Asia si 2,1 % pentru America Latina.)

Problema bacalaureatului si relevanta lui in sistemul educational.

La 22 de ani dupa rasturnarea unui regim politic auster in permisivitate, atat de sine cat si etic-sociala, romanii nu si-au asumat pe deplin si in deplina constienta capitalismul politic si liberalismul precum si mentalitatea cultural-sociala. Este nemultumitor si oarecum imoral ca in ultimii ani sa se dea uitarii notiuni GENERALE referitoare la istoria, geografia si cultura tarii…aceste elemente sunt de sine-statatoare in cadrul identitatii de stat…nu este o forma de protest a nu sti numele conducatorilor romani in ultimul secol, ci mai degraba o forma de nepasare si ignoranta.
Stim cu totii reactia din presa a diferitor personaje politice si non-politice dupa afisarea rezultatelor bacalaureatului din acest an. Daniel Funeriu a fost printre principalii trasi la raspundere pe marginea notelor slabe. Totusi, actualul ministru a succedat-o pe Ecaterina Andronescu cu o jumatate de an anterior bacalaureatului; singura masura urgenta care se cuvenea, era cea de asumare a unui bacalaureat corect si coerent. Masurile ulterioare se vor a fi luate atunci cand se pot avea in prim plan rezultatele concrete ale actiunii in sine, si referitor la asta, ministrul actual al Educatiei a dovedit inca o data responsabilitate si coerenta prin metodologia de catalogare a universitatilor. In concluzie, vina nu cade asupra actalului Ministru al Educatie…daca rezultale din acest an ar fi fost pozitive pentru mai bine de 75 % dintre elevi, mai mult ca sigur, presa nu mai detinea motive pentru a aduce in discutie culoarea politica de la Ministerul Educatiei si Cercetarii. Deci, Daniel Funeriu are extraordinarul merit de a-si fi asumat responsabilitatea de a schimba modul de desfasurare a Bacalaureatului precum si de stopare a fraudei, ceea ce evident nu s-a intamplat in anii anteriori…cu toate acestea, postul de televiziune al lui Dan Voiculescu, fost presedinte si actualul tragator de sfori in Partidul Conservator a facut tot ce i-a stat in putinta pentru a profita de acest context pentru a-l desfiinta pe Daniel Funeriu si indirect PD-L.

Cultura si polemica in Romania

In Romania, limbajul academic este din ce in ce mai sarac in „emitatori” si „receptori”. Literaura de specialitate nu este promovata in mediile universitare in modul in care ar trebui; majoritatea lucrarilor elaborate de profesori se bazeaza la randul lor pe lucrarile altor profesori straini…polemica pe marginea subiectelor de cultura este superficiala si fara repere clare sau rezultate concrete.
Tot aici, exista o „traditie” a dialogului sau a opiniei, si anume mania de a personifica politica sau de a desfiinta partenerul de discutii; in general, un dialog contradictoriu total divergent intre doua persoane se rezuma in cele din urma cu trimiteri la statutul social al interlocutorului, critica vizibil atacand in cele din urma personajul, si nicidecum ideea pe care o sustine; toti acesti factori reprezinta sanatatea vietii sociale in cadrul unui stat- „Politetea in polemica nu e un lux, ci e garantia ca dialogul lucreaza chiar daca, punctual, esueaza.”-H.R-Patapievici, Despre idei si blocaje. Inca o regula de aur este: „Buna-credinta a partenerului de discutie nu trebuie nici o clipa pusa la indoiala.” (acelasi autor, aceiasi carte)…aceasta regula este cea mai des incalcata.. nici profesorii universitari nu-si respecta prea des blazonul respectiv, compromitandu-se adeseori la raspunsuri care desi se vor a fi ironice, de multe ori sunt jignitoare si irelevante; acest lucru creioneaza din start buna-credinta a celui care iti iroseste la propriu doua sau trei ore la un curs, la care de multe ori esti obligat sa vii, din motive prostesti…profesorul in sine stie ca importanta sa in cadrul catedrei si a studentilor este mediocra, astfel incat insista ca prezenta la cursul sau sa fie maxima (lucrul acesta ma duce cu gandul la prezenta proletarilor prezenti la vizitele lui Ceausescu pe la diferite institutii, cu mesaje tampite ca „stop bombei cu neutroni”, „pace” si alte aberatii contradictorii cu scopul vizitei in sine)- am vrut sa fac aceasta completare, cea a calitatilor morale si adeseori a competentei unor profesori, nevrand sa critic doar studentul ca entitate sociala.
Ipotetic vorbind, daca am avea in fata situatia repetarii perioadei iarna 1989- primavara-vara 1990, cum am proceda? ar mai iesi oare studentii in Piata Universitatii pe baricade sa protesteze impotriva neo-bolsevismului de tip semi-gorbaciovist al lui Ion Iliescu? s-ar mai canta „Imnul Golanilor” pe strazi, parafrazandu-l cu ironie pe acelasi comunist instaurat in fruntea F.S.N-ului? ar fi suficient ca Iliescu sa reduca pretul berii si al tequillei trei seri la rand in cluburi si masa studentimii s-ar dispersa…
Reiau acum ideea importantei dialogului civilizat: Ptr. Francois Bourricaud, piata intelectuala a tarilor moderne e formata din trei piete: prima piata este comunitatea specialistilor, iar criteriul ei de adevar e dat de judecata egalilor; a doua piata este piata ideologica, alcatuita din intelectuali, politicieni cu puteri decizionale si conducatori de organizatii influente, iar a treia piata este cea a masei difuze a publicului (piata publicului larg), a carui judecata nu depinde , in principiu, nici de verdictul specialistilor, nici de cel al grupurilor ideologice. ( Despre idei si blocaje)…ei bine, acest lucru exista intr-un stat in care sanatatea sociala consta in valori si respect social..in Romania, masa populatiei si polemica iscata de catre aceasta conteaza din ce in ce mai mult in detrimentul vocilor afiliate acestui domeniu, CARE ar avea dreptul sa critice in mod raspunzator si adecvat. In schimb, nu ajunge faptul ca ii respingem pe acestia si ideile lor, ci ii si mai denigram si desfiintam ca persoane. Ca un exemplu, am constatat cu amaraciune acest lucru si impactul sau negativ asupra persoanei lui Vladimir Tismaneanu. Sunt multi care posteaza fraze tendentioase sau cuvinte taioase asupra persoanei sale, doar pentru faptul ca dumnealui a fost presedintele de comisie al anchetei oficiale de condamnare a crimelor comunismului. Si aceste persoane au la baza o ideologie sovinista de orientare vadimista, care resping orice si saboteaza orice. Nu au absolut nicio obiectie legata de opera si cercetarea dumnealui, ci singura lor tinta o reprezinta pozitia dumnealui in apararea liberalismului si democratiei pe cale intelectuala. Din pacate, acest lucru l-am mai intalnit si in alte cazuri… mare mi-a fost amaraciunea sa observ aceleasi vorbe din partea mass-mediei si pentru personalitatea lui Gabriel Liiceanu de pilda. In lipsa unei inteligente de a critica anumite aspecte ale peratologiei sale de exemplu, mass-media critica sprijinul acestuia oferit oarecum lui Traian Basescu in 2004. Aceste exemple sunt doar doua la numar din lista intreaga a denigrarii si respingerii intelectualismului de catre masa poprului roman. Ironic este faptul ca aspectul acesta era specific comunismului…ori el este continuat si in liberalism.

O concluzie…
Demagogia politica si populismul au devenit o tehnica de manipulare usoara si groteasca in randul televiunilor private cu interese fatise…in general, ma feresc sa dau nume directe, dar posturile voiculesciene si cele ale grupului Realitatea-Catavencu ma oripileaza prin masura in care moderatorul isi da cu parere la situatia politica, incalcandu-se flagrant si deseori norme din Codul deontologic al presei. Nu este greu de inteles interlegatura dintre gradul de cultura generala al populatiei si maniera groteasca de difuzare a stirilor deformate cu tenta politica din partea acestor mijloace mass-media…
In urma unui sondaj cu privire la gradul de cultura generala al romanului, concluzia a fost una cutremuratoare: 42 % dintre romani cred ca Soarele se invarte in jurul Pamantului (este adevarat, un singur sondaj nu prezinta un rezultat exhaustiv)..teoria geocentrismului persista si acum in gandirea noastra. Dupa aproximativ sase secole de la arderea pe rug a lui Giordano Bruno, teoria heliocentrica este contrazisa de 42 % dintre romani..ironic este faptul ca aceiasi romani isi dau cu parerea la situatia politica, economica sau sociala a tarii…acelasi sondaj preleva faptul ca 87 % dintre romani merg regulat la biserica..concluzia? dogmatismul religios al Bisericii ortodoxe se muleaza perfect pe silueta romanului.

Religia si problema bizantinismului in cultul romanesc.
Problema religiei ortodoxe consta in mai multe aspecte, dar cel majoritar il reprezinta lipsa de interpretare si transparenta in perceperea mesajului religios. Constanta religiei se afla in repetitie, fara unicitate sau singularism in transmiterea ideii centrale catre receptor (enorias). Biserica Ortodoxa Romana se afunda in dogmatism crestin, specific bizantinismului. Consimtamantul moral-etic este surclasat de cel factual in „legislatia” bisericii…in mod indirect, conform acestui aspect, a nu comite un pacat revine doar interdictiei fixe si intransigente oferite de legile bisericesti si nicidecum a intelegerii pacatului in sine, precum si a asumarii responsabilitatii lui din partea subiectului. In acelasi timp, ortodoxismul actual nu sprijina per clause dialogul si comunicarea in mod direct. Indirect, sprijina mentalitatea inchizitorie sau prohibitiva (per total, au cam acelasi inteles). Conseciintele? se revad asupra dezvoltarii sociale (si din pacate nu numai) in raport cu statele europene vestice…Europa de Est in comparatie cu Europa de Vest este la cativa ani buni in urma din punct de vedere social (mentalitate- psihologia si sociologia masei). Nu este greu de inteles de ce comunismul s-a pretat cu usurinta in statele estice, in comparatie cu cele vestice. Comunismul a fost o ideologie mesianica, meschina si cameleonica in privinta intereselor. Socialismul a fost dusmanul principal al intelectualitatii. Insasi notiunea de clasa proletara, rebela in conducerea statului doar pe baza „practicii” si nu a „teoriei” a dus la prabusirea acestuia si in general a politicii de stanga in lume. Partidul Laburist din Marea Britanie – cel mai reprezentativ in acest sens – si-a reconsiderat de multe ori orientarea politica, avand un CV de multe ori centrist sau chiar centrist-dreapta.
Acestea ar fi principalele „pacate” ale Bisericii ortodoxe. Nu este sprijinita o platoforma a ideilor, a dezbaterii; de asemenea, nu se lasa loc de interpretari sau corelatii; este mult prea austera in practica (posturi, rugaciuni) si mult prea vaga sau incompleta in morala si valori etice. Aceste „discrepante” sunt foarte des gasite de majoritatea si de asemenea exploatate. Multe dintre practicile sociale in momentul actual sunt de fapt subiecte tabu ale Bisericii Ortodoxe sau interpretate ca pacat. Totusi, este preferata ideea pacatului decat cea de reformare (din partea Clerului bisericesc). Si aceste „pacate” sunt in realitate, aspecte umane, obisnuite si zilnice ale activitatii umane. Deci, ca o concluzie formulata pe baza acestor factori, de multe ori Biserica Ortodoxa Romana „inchide” la propriu mentalitatea. Perdelele coborate pe geam, obsesia de a incuia usa (aici insa sunt si alte motive, mai des intalnite in Romania e drept) sau intreaga mitologie creata de cultul mortilor sau a practicii de inhumare in sine sunt doar cateva dintre urmarile invataturii incolore a crestinismului ortodox. A critica aspectele ambigue ale ortodoxismului rasaritean presupune derogare de la valorile crestine, in privinta aceleasi religii; notiunea de D-zeu catafatic este deasemenea in contradictie cu actualitatea, si in incongruenta in raport cu stiinta exacta. Deci atata timp cat Biserica Ortodoxa (in modul actual) ocupa primul loc in topul institutiilor de incredere in Romania, atata vreme nu se va schimba absolut nimic aici (din punct de vedere social/moral). Nu pun la indoiala importanta religioasa in niciun moment, nici in realitate, nici in postul de fata, ci doar vreau sa aduc in prim-plan unele inadvertente ale Bisericii Ortodoxe Romane; deci inca o data, subliniez, nu critic aspecte ce tin de religie, ci institutia Bisericii.
Pe locul doi in cadrul aceluiasi top figureaza cu brio Armata (in momentul de fata, armata romana este intr-o stare deplorabia -fortele navale si aeriene sunt la pamant). Este din nou revelatoriu acest studiu. Pentru romanii cu o cultura minima (si asta in proportie majora ) aceste doua institutii ofera o protectie „psihologica”; de fapt aceste doua institutii sunt mai degraba „forte” prohibitive in moralitate si integritate fizica, oferind un fals sentiment de siguranta. Se pare ca in acest spatiu, nu se poate mentine o ordine naturala si legala decat pe domeniul fortei. Atata vreme cat spunem „Lasa ca ne ajuta Dumnezeu si o scoatem la capat si cu asta”, si apoi ne concentram grijile in alte domenii, sau mai rau, ne ocupam de cele „lumesti”, atata vreme va exista in continuare o retardare in mentalitate. Bineinteles, D-zeu nu te ajuta in acest fel (si vorba spune: D-zeu nu-ti pune in sac”) iar apoi sfarsim prin a blasfemi toate oranduirile religioase, pe Creator sau pe intregii sai „asistenti” .

Despre politica si mostenirea comunista, in doua-trei cuvinte:
Am mai vorbit in cadrul acestui blog despre politica generala a Romaniei, atat in factorul central, cat si in cel institutional. Modul actual in care opozitia isi justifica existenta printr-o asa zisa Uniune Social Liberala, este unul neverosimil in raport cu istoria si cadrul ideilor politice. Daca un partid cu o ideologie de dreapta, aparut in Romania in 1875 care sustinea liberalismul, proprietatea privata si interesele marilor mosieri (burghezi numiti in acea vreme) a fost interzis in anul 1947 de Partidul Muncitoresc Roman, urmand ca apoi sa se uneasca in 2010 cu partidul care in urma cu 6 decenii il dizolva si ii trimitea liderii in inchisorile politice, atunci cred eu ca asistam la un episod bizar in istoria contemporana a Romaniei. Pentru a nu da impresia ca am facut o confuzie, Partidul Social Democrat Roman s-a despartit de Partidul Comunist Roman in 1921 (Congresul din Dealu Spirii), datorita divergentelor ideologice legate de implicarea Moscovei in politica interna a Romaniei. Desi au colaborat in timpul perioadei interbelice cu restul partidelor politice, PSD (denumit astfel in 1927), nu si-a pierdut identitatea sau crezul politic. Totusi, in anul 1945 o parte din PSD a fost obligat sa se afilieze partidului comunist, intocmai pentru a respecta dorinta comunistilor de a elimina pluralitatea politica. Constantin Titel Dumitrescu, liderul de atunci a fost trimis in inchisoare. La fel au sfarsit si liderii celorlalte doua partide, taranist si liberal.
In momentul de fata, Victor Ponta este dupa parerea mea un ratacit in politica si ideologie. Partidul Social Democrat actual a ajuns de fapt un partid de semi-dreapta, prin apararea si camuflarea intereselor baronilor locali, tendinta ce in mare parte revenea liberalilor. Anterior promulgarii legii confiscarii averilor ilicite, PSD avea o pozitie total contradictorie acestei masuri, ironic, tocmai acestia, desi crezul politic socialist este in total acord cu astfel de masuri.
In fine, Crin Antonescu sfarseste prin a incerca in mod jalnic si patetic sa reduca proportiile esecului personal in 2009, atunci cand PNL a pierdut alaturi de PSD alegerile prezidentiale. Un partid de centru-dreapta se uneste intr-o alianta bizara cu un partid de centru-stanga impotriva unui alt partid de centru-dreapta. Ce se poate intelege de aici?

PD-L isi are originile in urma disensiunilor din cadrul FSN-ului(Frontul Salvarii Nationale) in toamna anului 1991 atunci cand, in urma unui alt joc politic grotesc al lui Ion Iliescu, Petre Roman este nevoit sa demisioneze din functia de prim-ministru (septembrie 1991). In 1992, dupa ce alegerile au fost castigate de gruparea lui Petre Roman, gruparea lui Ion Iliescu este redenumita Frontul Democrat al Salvarii Nationale, ulterior devenit Partidul Social Democrat Roman. Astfel, in 1993 , gruparea lui Petre Roman (F.S.N) se transforma in Partidul Democrat, condus de Petre Roman si ajutat de sustinatorii sai.
In 2004 este creata alianta PNL-PD, pentru a contracara pozitia de lider in sondaje a lui Adrian Nastase. Presedintii celor doua partide in acel moment (Theodor Stolojan respectiv Traian Basescu) au creat o platforma de valori politice comune, care si-a aratat in cele din urma efectul (castigarea alegerilor prezidentiale in 2004). In 2005-2006 au aparut de asemenea factiuni si disensiuni in cadrul acestei aliante (alternativ, numita D.A.), implicit intre Traian Basescu si Calin Popescu Tariceanu.In 2007, dupa incetarea aliantei PNL-PD rezulta doua partide:PNL si Partidul Liberal Democrat. PD este trimis in opozitie. Totusi, PLD se va uni cu PD, astfel aparand un partid de sine statator si anume PD-L.
Partidul Social Democrat este de fapt fostul FSN, devenit F.D.S.N dupa ce Iliescu l-a redenumit asa in 1992, ca efect contrar politicii lui Petre Roman. Ulterior, FDSN devine PSDR. In 2001, cu ocazia alegerilor prezidentiale (castigate in cele cu un an in urma) PSDR devine Partidul Social Democat (PSD).
Mai trebuie mentionat poate un scurt istoric al PRM-ului. Acest partid a aparut in 1991, pe o platforma cu idei nationaliste, de o orientare ambigua cu evidente tendinte extremiste ale liderului Corneliu Vadim-Tudor (poetul de curte al lui Nicoale Ceausescu). Si ca sa dau un exemplu, urmatorul citat apartine „marelui luptator impotriva mafiei, a coruptiei si conspiratiei maghiaro-sioniste” precum si a singurului „purificator politic” din Romania, si anume:
„Ne bucuram pentru existenta providentiala a acestui om, atat de profund atasat de pamantul nostru strabun, ar trebui sa ne bucuram pentru tineretea sa vesnica, ar trebui sa fim cu totii recunoscatori pentru faptul ca-i santem contemporani si sa-i multumim pentru toate acestea. Numai datorita vointei sale santem acum cu adevarat stapani in casa sufletelor noastre”.
Aceste fraze apartin menestrelului prezidential ceausist, cred in jurul anului 1985 la sarbatorirea a 20 de ani de la preluarea puterii de catre Nicolae Ceausescu.

In loc de concluzii…
Acesta este tablou politic general al perioadei 1990-2004. Am facut acest scurt istoric la ideea unei colege care mi-a spus ca nu intelege aproape nimic despre partidele din tara, avand aproape o atitudine cu cea a cetateanului turmentat din „O scrisoare pierduta”, si anume „ eu cu cine votez”… imi pare rau ca nu am mai mentionat de Partidul National Taranist Crestin Democrat. In orice caz, acesta nu este astazi in opozitie, insa a avut un rol important in anii’90. A reaparut politic (dupa ce a fost desfiintat in 1946) in februarie 1990 la revenirea in tara a doua mari personalitati politice- Corneliu Coposu si Ion Ratiu. Acestia doreau o revenire a monarhiei in Romania, ceea ce evident nu se numara printre prioritatile lui Ion Iliescu. Odata cu mineriadele din ianuarie-iunie 1990, liderii taranisti au fost agresati, iar sediul partidului lor distrus in majoritate de catre mineri la ordinul lui Ion Iliescu. In 1992, pentru a lupta impotriva alegerii lui Ion Iliescu , se formeaza CDR, iar candidat politic pentru aceasta cursa prezidentiala este ales Emil Constantinescu. Totusi, Iliescu este reales presedinte, dar in 1996, in urma unirii cu Partidul Democrat, Emil Constantinescu este ales Presedintele Romaniei – ulterior fusese ales lider al PNTCD-ului la sugestia lui Corneliu Coposu.
Acesta expunere este o vaga descriere a unor probleme sociale cu care ne confruntam in al doilea deceniu al mileniului trei. Pana la politica si economia fragila, putem sa ne schimbam noi, masa vorbind in termeni mai pretentiosi. Bunul simt nu este facultativ intr-o societate. Cultura si identitatea de sine nationala sunt esentiale in pastrarea integritatii teritoriale si sociale. A nu sti numele compozitorului imnului national de stat nu inseamna nepasare si protest impotriva politicii din acest stat, ci pur si simplu ignoranta. Tabloidele, emisiunile cu divertisment pantagruelic si gargantuesc in umilinta si desfatare a propriei nulitati si inconstiente sunt edificatoare astazi. Emil Boc nu are nicio vina in acest caz pentru faptul ca noi acceptam manipularea si prostia televiziunii sau a mass-mediei in general.

Petre Barbu incheia articolul sau cu propozitia „ma duc sa citesc”; eu inchei cu „ma duc sa dorm”, ora indica fatidicul 3:19 A.M.-deci pe final am ajuns din nou la acele blestemate de conditii vitale 🙂

Anunțuri

Despre Nita Andrei
student, fac. de geografie...

Dorești să adaugi ceva?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: