despre 23 august și comunism

Epilog (extras din conținutul eseului)

(…) În multe dintre cazuri, cei care s-au ocupat de torturi, execuții sau violențe în perioada animalicei Securități, sunt astăzi liberi, protejați în spatele barierei de neștiință sau ignoranță a noastră ca popor, dar și a organismelor legale în cadrul cărora mulți dintre cei pomeniți mai sus s-au integrat. Exemplul la îndemână îl reprezintă cazul celor care s-au ocupat de represiunile asupra muncitorilor greviști din anul 1987 de la uzinele din Brașov. O parte dintre ei sunt și astăzi ofițeri ai Serviciului Român de Informații, redenumit astfel în 1990 din fosta Securitate. În momentul actual, doar resentimentul însoțit de frustrare și antipatie mai poate pedepsi memoria acestora. Politica de servilism și metamorfoză sectantă timp de patru decenii și jumătate, a reușit să distrugă întreg edificiul politic creat după anul 1923 (mă refer aici la Constitutia monarhică). Prezența comuniștilor în ministere sau organisme de apărare cum ar fi Armata, a avut rolul de a nărui orice speranță a României de a mai fi concurentă pe plan social și economic statelor vestice. Este greu de imaginat modul în care ar fi arătat România astăzi dacă data de 23 august 1944 nu ar fi adus nimic special, iar dictatura Antonescu ar fi luat sfârșit. Probabil multă lume pune această ipoteză pe seama câștigării războiului mondial pentru Germania. Sau cum ar fi arătat lumea daca întâlnirea de la Yalta nu ar fi avut loc, iar Churcill și Roosevelt nu ar fi căzut de acord cu Stalin în cele din urmă la această „macabră” înțelegere de împărțire a Europei? O numesc macabră pentru că a condamnat soarta statelor aflate în sfera blocului sovietic la autarhie, la regres precum și tergiversare pe toate planurile, soartă care a căzut și mai mult pe statele din răsăritul Europei. Oare am mai fi avut comunism dacă debarcarea Aliaților ar fi avut loc mai devreme și anume în 1942 după cum era planificat inițial? Sau dacă atentatul din 20 iulie 1944 ar fi avut un alt deznodămănt, iar colonelul Stauffenberg ar fi rămas în istorie ca fiind omul care a terminat războiul? Ar mai fi înaintat Armata Roșie spre apusul Europei? Ar mai fi fost România stat comunist?

Închei astfel într-o manieră mai interogativă decât una afirmativ-enunțiativă, dorind să evidențiez pe de o parte întrebările care se lasă în urma studierii fenomenului comunist precum și cel revoluționar din anul 1989. Aceste întrebări se refrâng asupra modului în care comuniștii au decretat România ca fiind stat comunist în anul 1947 precum și a modului în care neo-comuniștii s-au convertit și reconvertit brusc după anul 1989, fiind astăzi revoluționari sau având poziții influente în aparatele de stat. Singurul lucru pe care îl putem face în lipsa unor decizii concrete, este cel de a neuita si de a cultiva mai departe acea „Etică a neuitării” de care pomenea în colecția de eseuri publicate în acest volum de către Vladimir Tismăneanu, disidenta Monica Lovinescu.

Postfață…

Am ezitat mult înainte de a scrie acest eseu. Ideea o aveam de mai multă vreme, în special după ce am început să devin interesat de comunism și amprentele lăsate de acesta în aproape cele cinci decenii de hegemonie în România. Ca surse bibliografice, am folosit mai multe informații precum și unele referințe în domeniu, iar printre cele mai importante se numără „Stalinism pentru Eternitate”, „Fantoma lui Gheorghiu Dej”, „Raportul Prezidențial pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România”, precum și alte informații din blogul sau intervențiile profesorului Vladimir Tismăneanu.
Dorința care a stat la elaborarea acestui eseu a fost de natură strict personală. Am vrut să creez în acest sens o „mini-istorie” care să stea la baza cercetărilor ulterioare, precum și a unei documentări suplimentare. De asemenea, recomand acest eseu studenților și nu numai, celor care vor să înțeleagă natura latențelor de orice fel care stau în calea României către deschiderea și emanciparea totală față de Europa, respectiv Occident. Vreau să subliniez faptul că lucrarea mea se vrea a fi un „catalizator” pentru persoanele care nu dețin informații prea bogate în această privință, dorind astfel să creez doar o atitudine de interes și cunoaștere în legătură cu acest fenomen politic. Sunt personaje de o importanță mare despre care nu am reușit să amintesc de-a lungul acestei lucrări, din motive ce țin de timp și de nepricepere (reamintesc, domeniul de studiii pe care îl urmez nu include istoria sau științele sociale în general), însă sper ca am reușit să fac un tablou general al celor care s-au făcut vinovați de politica servilă și anti-națională pe alocuri.
În final, vreau să mai menționez faptul ca multe dintre informațiile scrise aici, așa cum am spus mai sus, se bazează pe lucrările d-lui Vladimir Tismăneanu. Eseul de față poate fi catalogat ca un „tribut” personal adus cercetărilor dumnealui în privința comunismului românesc, precum și o încercare pertinentă de comparație între valorile liberalismului respectiv non-valorile comunismului.

Andrei Niță, 23 septembrie 2011

Descărcați documentul în format PDF dând click pe legătura de mai jos!

despre-23-august-c899i-perioada-anterioarc483-anului- 19891

Anunțuri

Despre Nita Andrei
student, fac. de geografie...

Dorești să adaugi ceva?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: