Geopolitica anului 2012

Au trecut mai bine de 3 luni de la ultima postare pe acest blog…de vreme ce am fost preocupat mai mult cu alte probleme, majoritatea lor ținând cont de facultate, am cam abandonat ideea de a scrie ceva nou…totuși, fiind un pasionat al științelor politice și mai ales al geopoliticii, am decis să scriu câteva lucruri despre „situația fierbinte” care se poate aprinde în orice moment în zone precum Orientul Mijlociu. Aș vrea să scriu acest articol din perspectiva proprie care totuși să nu intre într-un context subiectiv și intransigent, ținând cont de însușirea geopoliticii de a fi o știință care și astăzi poartă amprentele scrierilor lui Ratzel sau Haushofer privind naționalismul și antisemitismul specific anilor 40.

Am citit astăzi în mass-media despre apariția unui „măr al discordiei” între România și Bulgaria cu privire la apartenența statală a unei zone din Marea Neagră de aproximativ 350 km2. Problematica acestei zone este un activă de aproape 20 de ani, situația fiind oarecum aplanată de planurile celor două state de-a se integra în structura UE în 2007. Totuși, problema acestui teritoriu a reapărut în actualitate după ce Bulgaria și-ar fi rezervat dreptul de a concesiona această zonă (conform cotidianului Evenimentul Zilei). Nu este o actualitate faptul că România nu are încă o strategie clară de a se integra în planurile proiectului Nabucco, fiind oarecum complet eliminată din stadiul de accepțiune al UE. Situația incertă a zonei Euro a determinat însă ca însăși proiectul de „recâștigare a independenței energetice” față de Rusia să stagneze. Din câte știam eu, proiectul ar fi fost oarecum adus într-o fază completă abia în 2014, dar așa cum am zis deja, situația deloc roz a Uniunii Europene a dus la stagnarea acestuia. Bineînțeles că Rusia nu putea asista pasivă la încercarea UE de a ieși de sub dictatura energetică instaurată de ea, statul răsăritean propunând varianta mai scurtă a proiectului Nabucco și anume South Stream. Dacă România își va câștiga dreptul de proprietate asupra zonei de conflict ar reintra în jocul Nabucco, dar ar avea și o cale liberă spre eventualul proiect South Stream, datorită poziției foarte bune a acestui spațiu în centrul Mării Negre.

În Orientul Mijlociu, situația este încă incertă. În Siria, regimul autocratic al lui Al Assad continuă să mențină îngrijorarea ONU datorită masacrelor ce au loc în acest teritoriu. Nu ar fi nicio piedică pentru trupele ONU să intervină în Siria, repetând într-o măsură aventura NATO în Libia, unde Gaddafi și-a dus țara într-o dictatură sângeroasă și violentă, întreruptă prin intervenția aeriană fermă a Franței și a Statelor Unite. Totuși, posibilitatea dreptului de veto al Chinei și Rusiei care s-au manifestat clar împotriva unei intervenții în Siria, duce acest plan la un eșec sigur. Dacă Bashar Al Assad se inspiră de la dictatorul iranian, Mahmoud Ahmadinejad, soția acestuia Asma Al Assad dă dovadă de o nepăsare și ignoranță totală față de masacrele ce au loc în capitala Siriei, nonșalanța ei fiind dovedită după ce în mass-media au apărut o serie de e-mailuri prin care aceasta ar fi afirmat faptul că ar fi adevăratul dictator al Siriei(sursa: bbc.uk) . Un tablou asemănător îl aveam în persoana Nexhmije Hodja, soția fostului lider comunist, Enver Hodja.

În plus, Siria nu pare a ține cont de embargourile venite din partea comunității internaționale. De asemenea există frica precum Siria ar influența mult Lebanonul, un stat și așa sensibil în capitolul intern al politicii. Nici Turcia nu are relații cordiale cu Siria, faptul în sine fiind observat de refugiații ce vin din Siria aici. Dacă autoritățile siriene au mers atât de departe, încât să amplaseze mine anti-personal la granița cu Turcia, există temeri și din partea statelor regionale. Este oarecum curios de ce state precum Rusia și China se opun intervenției „căștilor albastre”  în această zonă. Pentru China, Siria reprezintă un partener de import (7, 60 % – date furnizate de Amiglobe 2006), în timp ce pentru Rusia, voci neoficiale ar susține că Siria este un importator de arme rusești. Situația este ironică pe de altă parte, deoarece și gruparea extremistă al-Qaeda este împotriva guvernului de la Damasc, deoarece aceștia ar fi principalii „capi ispășitori” pentru situația sângeroasă prezentă aici. Unii oficiali americani susțin că al-Quaeda ar fi în spatele altor atentate în Siria, de vreme ce numărul atentatelor cu bombă sau sinucigașe sunt din în ce în ce mai evidente (conform Al Jazeera.com)

În fine, ajungem la Iran. Dacă primăvara arabă a schimbat istoria recentă a întregului bloc nord-african, tendința fiind ca mișcarea revoluționară de afirmare să se extindă către sud, în Orientul Mijlociu situația este mai mult decât tensionată. Nesfârșitele conflicte indo-pakistaneze  continuă, momentan neexistând niciun aspect ce ar putea duce la o înțelegere teritorială. În ceea ce privește Iranul, acest stat a devenit o problemă majoră în ceea ce privește securitatea și așa fragilă în Orientul Mijlociu. De notat este faptul că aproape niciun stat din această zonă nu are o relație de prietenie cu vecinii săi, situație datorată nu numai problematicii sociale (dispute de teritorii, probleme sociale în ceea ce privește minoritățile/religiile), dar și resursele naturale precum cum ar fi apa. Iranul a cerut ajutorul Ligii Arabe în ceea ce privește insulele Tunb și Abu Musa.  Nu e de mirare că un control al Iranului asupra acestor insule (aflate sub revendicarea EAU) ar aduce un control aproape complet al strâmtorii Hormuz, fapt ce ar fi total defavorabil statelor dependende de petrolul din Golful Persic. Bineînțeles că statele occidentale precum SUA sau Marea Britanie nu ar tolera o asemenea situație, fapt ce a fost demonstrat în ianuarie anul acesta, când SUA și Marea Britanie și-au manifestat intenția de a trimite câteva nave de război (dintre care două port-avioane din partea SUA) în zona strâmtorii Hormuz. Dacă înainte de luna ianuarie, Iranul susținea că va bloca Str. Hormuz în cazul unei agresiuni din partea Israelului sau a Statelor Unite, după eminenta prezență a navelor de război americano-britanico-franceze, Iranul și-a schimbat mult puncul de opinie, susținând acum că este principalul stat ce asigură siguranța comerțului în zona strâmtorii.

În fine, ultima problemă o reprezintă arsenalul nuclear. Dacă refuzul Iranului de a colabora cu Agenția Internațională a Energiei Atomice creează suspiciuni bine întemeiate și justificate statelor occidentale, „cacealmaua înarmării” nucleare are drept scopuri intimidarea Israelului dar și a Statelor Unite. Israelul nu poate privi cu ochi buni ridicarea ca putere militară a Iranului, fapt normal de vreme ce statul evreu menține să spunem „ordinea” în această zonă. Posibilitatea destul de sigură de deținere a unui arsenal nuclear al Israelului, descurajează din start unele state precum Siria sau Egiptul de a mai face pretenții asupra teritoriilor pierdute în 1967 (bineînțeles că nu doar factorul nuclear menține relativa liniște în aceste zone). Un eventual atac al Israelului asupra posibilelor situri nucleare nu ar lăsa pe din-afară SUA în cazul unui conflict militar, deoarece flota stabilită în zona G. Persic ar putea fi o potențială țintă. La rândul ei, Rusia privește cu ochi reci o eventuală ofensivă în în sudul Mării Caspice, avertizând Israelul că un atac ar putea creea multe turbulențe în această zonă. Nu încape îndoială că în cazul unui conflict militar direct, superioritatea militară a SUA ar copleși Iranul, însă în cazul războaielor moderne, numărul victimelor nu se mai numără în sute de mii de pierderi, ci în zeci, maxim sute. În cazul Iranului, SUA ar avea un inamic mult mai bine pregătit în comparație cu cei din teatrele de război anterioare (Irakul sau Afghanistanul sau chiar Serbia). Așa zisa intenție iraniană de folosire a energiei atomice în scopuri civile lasă multe semne de întrebări, deoarece nici relativele acțiuni de aducție a apei grele pentru răcirea reactoarelor nu sunt foarte concrete. Pe de altă parte, în urma războiului cu Irakul, SUA a pierdut mult din credibilitate, deoarece presupusele laboratoare pentru cercetarea în vederea construirii armelor nucleare au fost neverosimilte. În acest caz nu se poate vorbi (din propria părere) despre o incorcodanță a informațiilor venite către serviciile secrete cât despre tentativa de a relansa spre o cale democratică un stat (în cazul acesta, Irakul).

În fine, în ultima parte a articolui, vorbesc despre Koreea de Nord. Dorința acestui stat de a lansa un satelit militar în spațiu a neliniștit profund atât statele asiatice (China, Japonia dar și Rusia) cât și statele occidentale, în frunte cu SUA. Loialitatea absolută a poporului nord-koreean către marele lider (Kim Jong-un)  este de nezdruncinat, fapt ce nu poate decât fi nefavorabil asupra unor sancțiuni mai drastice venite din Occident. Nu știu câtă vreme acțiunile de iritare asupra Occidentului, Rusiei și implicit a Chinei și Statelor Unite vor mai rămâne fără răspuns din partea acestor state, însă în momentul actual, ochii politici și diplomatici sunt îndreptați asupra Orientului Mijlociu. Temeri de posedare a unui arsenal nuclear al Phenianului există de mai multă vreme, însă pe moment singurele acțiuni concrete ce pot fi aduse Koreei de Nord se rezumă doar la sancțiunile economice.

Anul 2012 cu siguranță va fi unul tensionat și deosebit de important în configurația viitorului geopolitic în anumite zone. Momentan, România nu are o poziție stabilită asupra problemelor descrise mai sus, fapt ce este destul de înțelept. Pe viitor, țara noastră va fi o membră a Spațiului Schengen, fapt ce va contribui sper eu la consolidarea ei economică. Poziția fermă a țării noastre asupra unor probleme precum ar fi recunoașterea de către Serbia a minorității românești din zona Tirolului –și recunoașterea drepturilor (o chestiune destul de sensibilă și frustrantă în același timp), chestiunile privind exploatarea resurselor gazeifere din Marea Neagră, rezolvarea litigiului cu Bulgaria asupra teritoriului despre care am vorbit mai sus, vor fi printre primele probleme pe agenda cu rezolvării externe a țării noastre.

 

 

Anunțuri

Despre Nita Andrei
student, fac. de geografie...

Dorești să adaugi ceva?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: