O analiză a situației din Siria. Partea a II-a

Învățămintele istoriei

Problema este tot din cauza rebelilor sirieni. Atâta vreme cât ei sunt sprijiniți de extremiști din Al-Qaeda sau Haqqani Network (plus alte rețele precum AQIM), nu poți fi 100 % aliat cu rebelii. SUA a promis ajutor militar sirienilor liberi, prin tehnologie defensivă anterior (vedere noctună, veste balistice sau căști), iar mai recent cu tehnologie ofensivă (logistică și armament). Însă ultimul ajutor nu a sosit nici acum.

Istoria a dovedit că nu poți avea încredere în statele islamice atunci când convingerile religioase se ciocnesc de cele geopolitice. La mijlocul anilor 80, SUA au sprijinit masiv talibanii cu echipament militar performant, precum rachete SAM destinate împotriva elicopterelor sau avioanelor sovietice. Aceste rachete, odată ce sunt lansate fie de la sol fie de lansatoare la nivelul umărului, își lovesc ținta cu destulă siguranță. Sunt termoghidate și tehnologiile mai noi, le fac ”imune” la contramăsurile luate de aparatele de zbor. Ca urmare, sovieticii au început să piardă zeci de avioane militare precum și elicoptere. Acest lucru a dus la costuri de sute de milioane de dolari americani și implicit la graba în retragere a sovieticilor în 1989. Alții spun că aceste rachete au grăbit de asemenea căderea URSS-ului în anii 90. Rămâne la atitudinea fiecăruia în a crede ce vrea.

După retragerea trupelor sovietice din Afganistan, SUA au cerut înapoi aceste rachete, implicit lansatoare. Insurgenții afgani au refuzat, spunând că ele vor fi folosite și împotriva altor invadatori asupra țărilor musulmane. Rând pe rând, aceste lansatoare au ajuns pe mâna extremiștilor islamici, cel mai rău coșmar posibil pentru NATO și SUA. Este posibil ca o parte dintre ele să fi ajuns chiar și în țările din America Latină, afectate de luptele interne dintre gherile. Altele au ajuns în state precum Libia. În acele momente, SUA a început să trimită spioni militari în țările islamice, cu rolul de a găsi și de a neutraliza aceste rachete, fie de ale cumpăra (situație asemănătoare cu cea din anii 1990, când SUA au cumpărat MiG-uri din Republica Moldova doar de teama că acestea ar putea fi vândute către Iran).

Așadar, nu poți expedia echipament militar performant în Siria. Ce alte opțiuni ar mai fi?

Expedierea de trupe terestre în Siria a fost o opțiune luată în calcul de către NATO, deși aceasta ar fi  una de compromis. Situația actuală o găsim în Afganistan, unde aproximativ 50 000 *de cadre militare americane încă mai staționează, cu scopul de a menține securitatea. Numai Statele Unite au pierdut de la începutul campaniei în Afganistan, peste 2000 de militari, majoritatea fie în atentate sinucigașe comise de extremiști fie din cauza dizpozitivelor explozibile improvizate. Majoritatea pagubelor au fost provocate de strategiile de gherilă ale talibanilor.

Dar SUA nu mai dorește un nou Afganistan. ”Enduring Freedom” (numele oficial al acestei campanii) nu se compară cu războiul din Vietnam, însă nici departe nu este. Mulți americani au fost răniți în regiunile nesigure din Afganistan, în urma ambuscadelor organizate de talibani, majoritatea fiind tineri sub 23 de ani, ieșiți din băncile liceului, însuflețiți de un spirit patriotic. Mai exact, peste 17 000*. Lecțiile au fost învățate. Într-o țară în care fanaticii se sinucid în numele religiei, nu poți implementa valorile vestice. Sarcastic vorbind, aici oamenii nu au nevoie de televizoare, curent sau apă caldă. Atâta vreme cât există pământ și apă, Allah decide dacă dă și restul.

De altfel, trupe staționare pentru menținerea păcii au fost și în Beirut, în 1983 (Liban). Însă, un atentat sinucigaș, a curmat viața a 241 de militari americani, 220 dintre ei fiind pușcași marini, staționați în Liban cu strictul scop de a oferi pază instituțiilor guvernamentale. Alți 58 de francezi au fost uciși într-un atentat similar, din nou, în numele religiei.

Dar dacă NATO ar trimite trupe care să lupte împreună cu rebelii împotriva trupelor lui al-Assad? Ar rezulta un nou Irak. Aici, după ce Saddam Hussein a fost înlăturat de la putere, irakienii și-au ales un nou guvern, de data aceasta format în majoritate de șiiți. Aceștia nu au uitat de persecuțiile suniților din timpul lui Saddam și au început la rândul lor un ”pay-back time” împotriva suniților. După 2006, americanii s-au uitat neputincioși cum Irakul a alunecat într-un război civil între aceste două fracțiuni, având loc și o renaștere a insurgenței. Același lucru s-ar putea întâmpla și în Siria, în cazul în care al-Assad ar fi alungat de la putere, de data aceasta între rebeli și fanaticii extremiști.

______

* cifră actualizată

Anunțuri

Despre Nita Andrei
student, fac. de geografie...

Dorești să adaugi ceva?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: