Cât de mult contează sistemul antirachetă de la Deveselu în fața Rusiei?

 

Sistemul defensiv antirachetă inaugurat pe 17 decembrie în comuna Deveselu anul trecut, a fost primit cu bucurie de comandamentul NATO în Europa respectiv autoritățile române. Federația Rusă a avut o atitudine ostilă în fața acestui proiect, considerându-l o amenințare strategică. Pe scurt, analizăm dacă acest sistem este cu adevărat o problemă în fața Rusiei, ținând cont de tehnologiile actuale.

Scenariile următoare se aplică doar în cazul rachetelor ICBM (rachete balistice intercontinentale).

În primul rând, sistemul antirachetă de la Deveselu este un proiect de tip Aegis Ballistic Missile Defense System offshore. Utilizează două tipuri de rachete interceptoare: RIM-161 Standard Missile 3 – capabile de intercepție în faza medie și RIM-67 Standard – capabile de intercepție în faza terminală. Pe scurt: faza medie de intercepție presupune ca racheta balistică interceptoare (în cazul acesta RIM-161) să distrugă racheta ICBM de preferință în faza a doua a traiectoriei ei (în afara spațiului atmosferic) înaintea separării focoaselor (ogivelor) nucleare pentru faza a treia (reintrarea în spațiul atmosferic). În cazul de față, aceasta reprezintă cea mai bună soluție deoarece are abilitatea de-a distruge racheta balistică înaintea fazei terminale (un timp relativ mare de intercepție plus spațiul mare extraatmosferic). Cu toate astea, intercepția nu este garantată (rata de succes este una medie). În al doilea rând, există sistemele defensive ale ICBM-ului (țintele de tip decor) pe care interceptorii le-ar putea urmări. În al treilea rând, această tactică necesită un radar foarte performant. Totuși, RIM-161 nu poate intercepta ICBM-uri ci doar rachete de rază medie (IRBM-uri).

Ultima fază de intercepție este totodată și cea mai riscantă (denumită în eng. THAAD). Presupune ca racheta interceptoare (RIM-67 Standard) să distrugă ICBM-ul în faza terminală, după separarea vehiculului de reintrare atmosferică (MIRV în eng). În acest caz, interceptorii ar trebui să urmărească fiecare focos în parte pentru a-l distruge. Ținând cont totuși că un ICBM poate transporta până la 10-14 focoase nucleare, fiecare cu direcție proprie + sisteme defensive (contramăsuri, ținte de tip decor, tehnologie stealth), această fază este aproape total ineficientă din mai multe motive: 1- în timpul reintrării atmosferice, focosul nuclear are o viteză prea mare (viteza peste 16 000 km/h – depinzând aici de unghiul de intrare) pentru a putea fi interceptat cu o rată mare de succes; 2- timpul necesar intercepției este de câteva secunde; 3- în cazul intercepției pozitive, rămâne posibilitatea ca focosul nuclear să fie detonat – deci chiar și la o intercepție pozitivă, rămâne problema posibilelor efecte (o intercepție de succes ar trebui să fie efectuată între 160 km-2200 km altitudine). Încă un motiv pentru care această etapă ar putea duce la un eșec ar consta în posibila detonare intenționată a unui singur focos, ceea ce va duce la NEMP deci implicit la bruiajul total al sistemului RADAR – cu alte cuvinte, interceptorii ar fi ”orbi”).

Nu am mai amintit de posibila interceptare a ICBM-ului în faza lansării- aceasta este aproape inexistentă deoarece ar presupune ca racheta să fie distrusă în aproximativ 3 minute (înaintea ieșirii ei în spațiul extraatmosferic) plus că e posibilă doar cu avioane interceptoare în spațiul lansării.

Atât Rusia, prin viitorul sistem S-500 cât și SUA, prin RIM-174 Standard ERAM, urmăresc o extindere a razei de acțiune a interceptorilor, cu speranța că vor avea o rată de succes mai mare a interceptării în faza balistică medie a ICBM-ului. Cu toate astea, așa cum am menționat în rândurile de mai sus, în momentul actual nu există nicio apărare împotriva ICBM-urilor nici de partea SUA sau a Rusiei, nici de partea celorlalte state posesoare de focoase nucleare.

În cazul în care un nou tratat similar celui START II prin care să se limiteze numărul de MIRV-uri nu va fi luat în considerare în viitor, actualele sisteme ABM (antibalistice) nu prea sunt de folos. În momentul actual, majoritatea ICBM-urilor posedă un singur focos nuclear (amplitudine în medie de 350-400 kt) din cauza costurilor prea mari pentru înzestrarea cu multiple focoase, deși ele pot fi configurate cu ușurință să transporte până la 12 focoase (în cazul Rusiei pentru rachetele ICBM – de ex. Topol- lansate din silozuri sau a celor Trident II americane, lansate de submarine). Din punct de vedere al magnitudinii, chiar și un singur focos nuclear poate avea între 300 și 500 kt amplitudine. Ca idee, bomba ”Little boy” (lansată la Hiroshima în 1945) a avut doar 15 kt amplitudine.

 

Terorismul global; analiză asupra luărilor de ostateci

       UPDATE: se pare că trupele speciale australiene, cel mai probabil SASR înarmate cu arme de asalt M4 sau HK-416, au intervenit în forță în cofetăria din centrul Sydney. Nu este clar la această oră câți ostateci au fost răniți, eventual uciși în această acțiune sau dacă atacatorul (se pare că un iranian) a fost ucis.

UPDATE 2: cei care au cărat acțiunea au fost trupele speciale 2nd Regiment Commando, din grupul TAG EAST (Tactical Assault Group). Există suspiciunea că cel puțin un ostatic ar fi murit, iar atacatorul ar fi fost de asemenea ucis. Criza a durat 16 ore.

La ora scrierii acestui articol, în orașul australian Sydney, un bărbat înarmat a luat mai mulți ostatici într-o cafenea din centrul orașului. Acesta este suspectat de relații cu grupul terorist ISIS sau cel puțin ca având păreri radicaliste de natură religioasă. Cu câteva ore înainte, el ceruse un steag ISIS (scris cu fraza ”Nu există alt Dumnezeu în afară de Allah iar Mahomed este profetul său”). Este o situație destul de fragilă, deoarece Australia nu are o istorie prea bogată în rândul salvărilor de ostatici iar zona în care are loc această acțiune, complică intervenția în forță a trupelor speciale.

Odată cu începutul campaniilor militare din Afganistan (Enduring Freedom) și a celei din Irak (Iraqi freedom) iar mai nou a celei împotriva ISIS (Inherent Resolve), numărul luărilor de ostatici de către grupurile teroriste au crescut mult datorită prezenței civililor în teatrele de operațiuni. Majoritatea captivilor erau medici, asistenți medicali, profesori sau pur și simplu voluntari care doreau să ajute populațiile prinse în teatrele de operațiuni. În cazul multor probleme de acest gen, s-a acționat în forță, deoarece guvernele SUA sau ale Marii Britanii se opun negocierii cu teroriștii. Vom aminti câteva situații de-a lungul timpului ce-au implicat SUA în cazul celor trei operațiuni militare de amploare (EF, IF, IR).

…operațiunile cu succes

  • În 2004, forțele speciale din JSOC (Army Delta), au scos din captivitate un grup de muncitori străini de lângă Ramadi; în urma unei acțiunii în forță, toți ostaticii au fost eliberați în siguranță iar răpitorii, capturați;
  • În 2005, un afacerist american, Roy Hallums a fost salvat în urma unei acțiuni a grupului Delta, la aproximativ 18 km de Bagdad. Hallums a stat în captivitate timp de 10 luni și i-a cunoscut în timpul detenției chiar pe jurnaliștii români răpiți la acea oră în Irak;
  • În 2009, căpitanul vasului comercial Maersk Alabama a fost liberat în siguranță după ce 3 lunetiști din DEVGRU au tras simultan, omorându-i pe cei 3 capturatori somalezi într-o operațiune maritimă din Oceanul Indian;
  • La începutul anului 2012, Jessica Buchanan și Poul Hagen Thisted (o voluntară americancă respectiv unul suedez) au fost salvați tot în urma unei operațiuni DEVGRU în Somalia. Aproximativ 24 de operatori DEVGRU au efectuat un salt cu parașuta HAHO pentru a atinge obiectivul în care cei doi captivi erau deținuți de un grup de 9-10 somalezi. În urma unui schimb scurt de focuri, cei doi au fost eliberați iar capturatorii somalezi au fost uciși. Operațiunea a fost aprobată de președintele american în urma informațiilor cărora starea medicală a lui Buchanan se înrăutățise;
  • Tot în 2012, de data aceasta pe 8 decembrie, un medic american, Dilip Joseph a fost scos din captivate tot de operatorii DEVGRU în urma unui raid în zona estică a Afganistanului. Din păcate, un operator din grupul maritim a fost ucis în urma schimbului de focuri. Șapte talibani au fost uciși iar doi au fost luați în captivitate;
  • În noiembrie 2014, DEVGRU a salvat opt ostatici din Yemen, în urma unei operațiuni în comun cu forțele speciale yemenite. Probabil, americanii au avut rolul principal în această operațiune, deoarece un jurnalist freelancer american (Luke Somers) era suspectat că s-ar fi aflat în rândul captivilor. Operațiunea a fost un semi-succes; opt teroriști al-Qaeda au fost uciși, dar s-a descoperit că Somers nu făcea parte din acest grup;

…când raidurile nu merg bine..

  • Linda Norgrove, o voluntară scoțiancă a fost ucisă în urma unui raid cărat de DEVGRU în estul Afganistanului, în imediata graniță cu Pakistanul. Apximativ 20 de soldați din 75th Ranger Regiment plus încă douăzeci de operatori DEVGRU au efectut operațiunea. Norgrove a fost ucisă de o grenadă de fragmentare aruncată de unul dintre operatori înainte ca echipa să securizeze o clădire. Foarte posibil este faptul ca această acțiune să fie o consecință nefastă a faptului că Linda fusese mutată în timpul raidului de către captivatorii ei; ea reușise să scape, căutând refugiul într-o clădire din perimetrul ariei de operațiuni (AO). Probabil, operatorii DEVGRU nu se așteptau ca Norgrove să fie în acea clădire, ceea ce a dus la moartea ei în condițiile unui schimb de focuri violent între cele două tabere;
  • În iulie 2014, operatori de data aceasta din CAG (Delta) au încercat să-l salveze pe James Foley în Siria, în orașul Ar-Raqqah (un paradis sigur al militanților ISIS). Operatorii Delta au distrus o baterie anti-aeriană, după care au pornit în căutarea lui Foley plus a altui american captiv. Între timp, forțele speciale americane au intrat în contact cu jihadiștii ISIS; o luptă de 3 ore a avut loc, în care cel puțin 5 militanți au fost uciși. Operațiunea a fost cărată de 20 de operatori Delta, sprijiniți probabil de 160th SOAR și de soldați iordanieni; un operator a fost rănit se pare în urma aterizării la sol după saltul cu parașuta.
  • Luna aceasta, tot în Yemen, operatori din JSOC (probabil a fost o acțiune comună, de tipul Task Force între Delta și DEVGRU) au încercat să-i salveze pe Luke Sormers și Pierre Korkie în Yemen. Din păcate, acțiunea a eșuat după ce trupele speciale au pierdut ”elementul-surpriză”, teroriștii al-Qaeda fiind alertați de câinii puși special în jur care să-i alerteze în cazul unei prezențe a forțelor americane. Acțiunea avea oarecum șanse destul de mici de succes ținând cont că militanții erau deja în alertă în urma raidului cărat cu câteva săptămâni înainte tot în Yemen de operatorii DEVGRU și de faptul că cei doi ostatici aveau un termen limită de 36 de ore pentru a fi răscumpărați de negociatori. Un militant al-Qaeda i-au împușcat pe cei doi cu clipe înainte ca operatorii JSOC să ajungă în clădirea unde aceștia erau legați. În ciuda eforturile medicale disperate oferite de militarii JSOC la fața locului, un ostatic a murit în timpului zborului de întoarcere iar altul la bordul unei nave marine americane.

 

…cum și în ce condiții au loc tentativele de salvare

De regulă, înainte ca orice operațiune în forță să aibă loc, sunt purtate negocieri între cele două tabere. Sunt formate comitetele de criză, care au rolul de a purta negocieri cu teroriștii cât și pentru comunicarea cu Pentagonul, respectiv Casa Albă. Sunt puse în temă comandamentele pentru operațiuni speciale (în cazul Statelor Unite, USSOCOM) care încep plănuirea unor acțiuni care să permită salvarea ostaticilor. Dacă negocierile eșuează, sau captivii sunt în situații de maxim pericol ori probleme medicale urgente, președintele SUA autorizează efectuarea raidurilor în forță, fiind înștiințat de Pentagon, respectiv USSOCOM (sau SOCOM).

În același timp, sunt culese informații despre aria de operațiuni în care sunt ținuți ostatecii, prin tehnici fie HUMINT, SIGINT sau IMINT. În cazul HUMINT, sunt detașate în apropierea AO fie forțe paramilitare (gen operatori CIA / SAD) sau operatori din SOF (grupuri de recunoaștere din JSOC sau USSOCOM, în cazul SUA) care culeg informații despre factorul uman de interes (numărul persoanelor din apropierea AO, legăturile lor, ocupațiile lor, obiceiurile, etc). Prin interogatorii sau mituirea cu sume de bani, pot fi obținute informații importante despre răpitori; SIGINT este o altă tehnică foarte uzuală în cazul tentativelor de salvare, fiind utilizare mijloace electronice de obținere a informațiilor; interceptări de convorbiri telefonice sau radio sau de mesaje electronice pe internet; IMINT presupune analiza imaginilor spectrale fie de la sateliți fie de la avioane speciale de recunoaștere sau mai nou, de la drone de supraveghere; sunt de interes locațiile ostaticilor, numărul teroriștilor, poziția clădirilor, numărul lor, armele deținute de aceștia, tipul materialelor din care sunt construite clădirile ș.a.m.d.

După culegerea informațiilor, urmează planificarea acțiunii. Dacă timpul o permite, sunt simulate mai multe acțiuni de salvare sau de elaborare a unor planuri secundare în cazul unor acțiuni contingente. Acestea cuprind de regulă:

  • Tipul inserției (prin intermediul elicopterelor cu tehnici fast-rope, parașutare prin tehnici HAHO sau HALO, prin intermediul autovehiculelor, ATV-urilor ș.a.m.d.;
  • Tipul de armament (în general, dacă sunt lupte de tip CQB (close quarter battle) sunt utilizate arme cu țeava scurtă sau de calibru mai mic); tipul încărcăturilor explozive (capabile să penetreze fie ziduri, porți sau uși de exterior/interior);
  • Acțiunea de salvare propriu-zisă; în majoritatea cazurilor de mai sus, toate operațiunile au avut loc noaptea, în condiții de luminozitate naturală scăzută. Operatorii JSOC posedă tehnici de vizualizare infraroșie sau termală, ceea ce oferă un avantaj; de asemenea, sunt utilizare amortizoarele pentru a minimaliza amprenta vizuală a focului tras precum și pe cea sonoră; sunt detașate în preajma ariei de operațiuni lunetiști care au rolul de a supraveghea de la distanță echipele de asalt; sunt utilizate informații obținute de la dronele de supraveghere, care pot prin tehnică laser infraroșu să marcheze poziția militanților sau a ariilor de interes; prezența suportului aerian este și ea garantată, fie prin prezența aeronavelor AC-130 Spectre Gunship fie prin a elicopterelor Apache; în alte cazuri, sunt utilizate alte elicoptere precum MH-6 (Little Birds) pilotate de către cei din 160th SOAR. În fine, după securizarea obiectivului, are loc etapa de culegere a informațiilor de la fața locului, numită SSE (site search and exploitation).

Acestea ar fi în mare operațiunile cunoscute în mass-media a trupelor americane în cele 3 conflicte, două dintre ele având loc în continuare. Au fost și alte situații în afara SUA, cum sunt cele din Rusia în 2001, respectiv 2004 sau mai vechi, cea din 1980 din Londra. În orice caz, în analiza situațiilor de acest gen, metodele aplicate sunt oarecum identice cu cele prezentate mai sus

Spec ops & No Easy Day de Mark Owen part. II

După operațiunea ”Neptune Spear”, presa americană a început să-și îndrepte atenția tot mai mult asupra bazei navale din statul Virginia, centrul de operațiuni al DEVGRU. O campanie întreagă de ”holywoodizare” a cuprins întregul grup Navy SEALs, fapt oarecum fără precedent cu toate că, în vara anului trecut, filmul ”Act of Valor” era o premieră în lumea cinematografiei de acest gen, deoarece câțiva membri din Navy SEALs deveniseră actori pentru moment, deoarece au jucat rolul unor operatori SEALs însărcinați în diverse operațiuni antiteroriste provenind din Mexic.

DEVGRU însă, nu are nevoie de reclamă. Numele membrilor, adresele lor, familiile, etc sunt chestiuni strict secrete, ce țin de JSOC. Acest fapt nu este de mirare, deoarece toate acțiunile ”speciale” din Afganistan sau Irak (pentru perioada post anilor 2001) au fost îndeplinite fie de DEVGRU, fie de Delta. De altfel, nici Guvernul American sau Casa Albă, nu recunoaște existența acestor două grupuri în mod oficial. În momentul în care există o situație periculoasă la adresa securității SUA, președintele este înștiințat despre 3 lucruri: unde este cel mai apropiat portavion, unde este cel mai apropiat grup Delta Force, unde este cel mai apropiat grup DEVGRU.

DEVGRU în Afganistan

DEVGRU în Afganistan

Totul a căpătat o întorsură majoră după 2 mai 2011. Foști membri SEAL sau cadre militare, apăreau la televizor la posturi precum Fox News, oferind detalii despre secretul grup precum și aspecte ale misiuni. Alte știri despre DEVGRU (de data aceasta triste) au apărut pe 6 august 2011, când un aparat de zbor CH-47 ce transporta un întreg escadron din Team Six (dar din grupul Gold) s-a prăbușit în provincia Wardak din Afganistan, după ce un muhajedin a lansat un proiectil (RPG), ce a lovit rezervorul de combustibil al elicopterului. În acest atac au murit 15 operatori ai DEVGRU (deși niciunul dintre cei uciși nu făcea parte din escadronul care a purtat misiunea Neptune Spear), plus alți membri din diferite grupuri ale forțelor speciale americane. Bilanțul victimelor a fost de 38 de morți (împreună cu 7 militari afgani uciși), niciun membru de la bord supraviețuind,  fiind ziua cea mai sângeroasă pentru trupele US din întreaga campanie din Afganistan.

Această campanie mass-media a continuat vreme de câteva luni bune, astfel încât, pe 24 ianuarie 2012, termenul de ”Navy SEAL Team Six” urma să apară din nou în atenția mass-media, de data aceasta în urma unei acțiuni de salvare a doi ostateci (o americancă și un danez) din mâinile unui grup de răpitori în Somalia. Lumea și-a amintit că în 2009, tot Team Six au fost cei care l-au salvat pe căpitanul Richard Phillips, după ce cargobotul Maersk Alabama a fost deturnat de un grup de pirați somalezi. Acțiunea de salvare a fost îndeplinită cu succes de 3 lunetiști ce au tras simultan, ucigându-i pe răpitori (va fi și un film pe această temă, trailerul fiind AICI).

Personaj din jocul video Medal of Honor, construit după un fost operator DEVGRU

Personaj din jocul video Medal of Honor, construit după un fost operator DEVGRU

Între timp, Casa Albă a început să ofere presei tot mai multe detalii despre operațiunea de lichidare a lui Bin Laden (denumită Neptune Spear). Succesul pentru al doilea mandat de președinte pentru Obama a depins mult de misiunea respectivă. Nu întâmplător detaliile despre misiune au început a ”curge” masiv în apropierea scrutinului. Vestea că regizorul Kathrin Bigalow se pregătea să toarne un film bazat pe operațiunea Neptune Spear a însuflețit și mai mult spiritele. Atât de mult încât un operator DEVGRU ce partipase în respectiva misiune, s-a decis să ofere publicului în premieră prima versiune oficială a operațiunii Neptune Spear. Această știre a luat prin surpindere Pentagonul și Casa Albă, deoarece niciun revizor militar nu efectuase o cenzură a manuscrisului, înainte de a fi publicat. Acest lucru era necesar atâta vreme cât urma să fie vorba despre un grup ultra-secret și totodată, despre o operațiune sensibilă.

Cartea a apărut prin toamna anului trecut, cu numele ”No Easy Day” (Nici o zi ușoară), scris așa cum am menționat, de un fost operator DEVGRU ce tocmai renunțase la stagiatura militară (sub pseudonimul de Mark Owen- bineînțeles că nu avea să-și facă public adevăratul nume) titlul făcând aluzie la motto-ul celor din trupele SEALs (The Only Easy Day Was Yesterday- singura zi ușoară a fost ieri). Volumul este scris bineînțeles la persoana întâi, într-o manieră  flashback, începând cu momentul în care cei 22 de operatori DEVGRU se aflau la bordul celor două elicoptere în seara efectuării operațiunii, cu momente înainte de trecerea graniței cu Pakistanul. În capitolele viitoare, autorul relatează diferite experiențe din viața sa în DEVGRU, atât din Irak cât și din Afganistan (Owen a participat în 14 detașări în Afganistan și 7 sau 8 în Irak). De asemenea, relatează diferite misiuni din anii trecuți cum ar fi cea din 2009 (pomenită mai sus), în care DEVGRU l-a salvat pe căpitanul Richard Phillips; Owen a participat direct la acea operațiune. Cartea culminează bineînțeles cu operațiunea Neptune Spear. Printre frazele interesante ”niciunul dintre noi nu țipa, nu gesticula sau semnala din mâini, așa cum e obișnuit publicul să vadă în filmele ce au ca protagoniști pe cei din Navy SEALs; totul s-a petrecut sub o atmosferă de calm tensionant, deoarece fiecare dintre noi avea un motto -Nu te grăbi spre propria moarte”;

În ultimele cinci minute, întreaga cabină a prins viață. Fiecare și-a pus casca, pornindu-și radioul și efectuând o ultimă verificare  a armelor. Eu căram în jur de 27 de kilograme de echipament, fiecare gram verificat minuțios anterior, încărcătura mea devenind tot mai rafinată și calibrată de-a lungul anilor, în cadrul sutelor de misiuni asemănătoare”;

Chiar în fața mea, auzeam câțiva colegi vorbind – La dracu, nu-mi vine să cred că ne-am prăbușit, spuse Walt – Prăbușit? despre ce dracu vorbești?- Ieah, elicopterul nostru s-a prăbușit, mai spuse Walt. …. Chiar și prin obiectivul de vedere nocturnă m-a amuzat figura lui Jay în timp ce procesa informația. S-a întors și a sprintat înapoi spre ceilalți operatori. Mi-am dat seama că nimeni din Chalk One nu știa că ne prăbușisem la începutul misiunii”;

”Era întuneric și noi ne străduiam din toate puterile să fim cât se poate de silențioși. Fiecare pas era deliberat. Nicio discuție. Niciun strigăt. Nimeni fugind. În alte vremuri, pur și simplu întorceam pe dos întregul obiectiv, aruncând grenade zgomotoase și făcând foarte mult zgomot”.
O replică amuzantă are loc în momentul în care operatorii se pregăteau să plece din locuința lui Bin Laden, după ce l-au ucis pe acesta:

Operațiunea Neptune Spear, așa cum a fost ea relatată în filmul ZDT

Operațiunea Neptune Spear, așa cum a fost ea relatată în filmul ZDT

L-am auzit în radioul meu pe Mike, vorbind despre elicopterul prăbușit în curte

– Echipa de demolare, pregătește explozia!

– Hei, vezi să arunci chestia aia în aer, mai spuse un SEAL.

Recepționat, zise tehnicianul ce se ocupa cu explozibilul. Imediat a început să despacheteze încărcăturile, punându-le prin tot parterul casei.

Ce mama naibi?! spuse un SEAL, uitându-se la acesta. Toată lumea era confuză acum.

Ai spus să arunc casa în aer, nu?

Nu casa, spuse SEAL-ul. Elicopterul!

Care elicopter?!!”

Așadar, cartea lui Owen merită citită pentru a avea o idee despre stilul de viață al operatorilor din supersecreta organizație DEVGRU. Mulți dintre ei fac sacrificii mari pentru țara lor, deoarece în timpul unui an, petrec departe de casă câte 8-9 luni. Majoritatea au trecut prin divorțuri și alte drame familiale, pentru că timpul petrecut în operațiuni sau antrenamente îi înstrăinează mult de propriile familii. În plus, spre deosebire de trupele regulare ale forțelor armate SUA, unde soldații au un program fix de detașări, cei din JSOC, implicit Team Six pot fi detașați la orice oră, în orice moment, în orice punct fierbinte al globului. Toți acești operatori trec prin situații în care moartea este doar o parte constantă a misiunii, soțiile sau copii lor putând primi în orice moment vestea decesului acestuia. În plus, în momentul în care aceștia părăsesc viața militară, majoritatea poartă pentru toată viața lor stigmatul periculoasei vieți trăite enumerând aici tot felul de afecțiuni de sănătate (scleroze, dureri acute, reumatism, afecțiuni de vedere sau auz, membre amputate, depresii, etc). Nimeni nu părăsește această organizație fără una dintre afecțiunile de mai sus. Acest lucru este datorat antrenamentelor intensive cu echipament real (gloanțe adevărate, explozibili, etc), sau a misiunilor extrem de periculoase. Ca urmare, EA Sports a lansat un joc video numit Warfighter din colecția Medal of Honor, în care încearcă să creeze o impresie despre viața acestora. În clipurile de mai jos, se pot face unele idei generale 🙂

https://www.youtube.com/watch?v=ScNNfyq3d_w

https://www.youtube.com/watch?v=KAzE3tHcW48

Spec Ops & No Easy Day de Mark Owen part.I

Pe 2 mai 2011, în jurul orei 01:00 locale, după mai bine de 15 ani de căutări, Osama bin Laden (liderul Al-Qaeda) este ucis într-o operațiune a forțelor speciale americane în Pakistan, Abbottabad, un orășel nu departe de granița de est cu Afganistanul. În aceeași zi, majoritatea cotidianelor din întreaga lume, ofereau pe prima pagină primele aspecte neoficiale ale misiunii, bineînțeles cu diferite speculații.

Nu după mult timp (câteva zile de fapt), apar primele informații în presă despre grupul însărcinat cu efectuarea misiunii: un grup secret, obscur, ținut voit în umbră de către Pentagon și anume Seal Team Six.

Naval Special Warfare Development Group – Grupul de Aplicații Speciale de Război al Marinei (sau cu numele mai atractiv în mass-media de ”Seal Team Six”), este o unitate a forțelor speciale americane din US Navy, specializată în anti-terorism și război de gherilă plus misiuni cu un grad major de risc și dificultate. Această unitate este de fapt poate cea mai bună în executarea de misiuni speciale din întreaga lume, deoarece aici își are loc un personal deosebit și extrem de adaptat în condițiile cele mai dure și austere de luptă. Poate toată lumea a auzit de ”Navy Seals”, deoarece aceștia constituiau un punct favorit al filmelor de la Hollywood în materie de forțe speciale, fiind folosiți în filme ce aveau ca temă teroriști sau luări de ostateci. Nu așa stă însă treaba și cu acest Team Six.

Acronimul de US Navy SEALs vine de la United States Navy Sea Air and Land (ocean, aer și uscat) ceea ce se referă la domeniul de operațiuni (infiltrații sau exfiltrații pe calea aerului, a uscatului sau a apei) al acestui grup. A fost format la începutul anilor 60, la sugestia președintelui de atunci, J.F.Kennedy, cu scopul de a contracara tactica de gherilă folosită de armata nord-vietnameză în conflictul din Vietnam. La fel ca alte grupuri ale forțelor speciale (precum Army Special Forces – Green Berets), Navy Seals sunt antrenați pentru situații de război speciale (cum ar fi războiul de gherilă, lupte urbane, aplicații antiteroriste, colectare de informații prin misiuni de recunoaștere cu grad înalt de pericol și alte operațiuni clandestine, nerecunoscute de către stat). Pentru a deveni un ”Navy SEAL”, condițiile sunt extrem de dure. Candidații trebuie să provină din unități ale marinei (de exemplu US Marine Corps), unde doar cei mai bine antrenați soldați pot participa la programul de instruire și acceptare. Acest program durează de regulă mai bine de un an, după care, doar cei care reușesc să treacă cu calificative ridicate toate probele, primesc tridentul auriu (simbolul Navy SEALs). Ca să vă faceți o idee despre duritatea acestui program ( prescurtat BUD/S), în a VII-a săptămână de instrucție, candidații trebuie să treacă prin așa numita ”săptămână a iadului”, 5 zile în care aceștia trebuie să îndeplinească un antrenament extrem de auster, ce îi împinge pe mulți la delir și crize grave ale organismului, momente în care corpul uman încetează pur și simplu să mai funcționeze. Se doarme doar 3-4 ore pe noapte, iar în celălalte 20 de ore rămase, se fac antrenamente fizice ce au menirea de a epuiza total resursele musculare și nu numai; în tot acest timp, candidații sunt supuși la situații extrem de stresante și tensionante, situații în care majoritatea dintre noi am ceda (în aceste 5 zile, candidații parcurg pe jos, o distanță mai mare de 300 de kilometri, cu rucsaci în spate ce depășesc 20 de kilograme). Doar 20-30 % dintre cei care se înscriu în program inițial, reușesc să treacă cu bine de toate probele impuse de BUD/S. După acest program, urmează instrucția propriu-zisă pentru a deveni un operator al Navy SEALs, perioadă  acesta este antrenat în explozibili, parașutism, manevre subacvatice, tehnici de infiltrație/exfiltrație, etc.

Situația stă diferit totuși în cadrul grupului Team Six. Acest grup este sub comanda JSOC (Joint Special Operations Command), sub ierarhia Pentagonului și direct a președintelui SUA. Acest grup efectuează misiuni asemănătoare cu cele ale CIA-ului și anume misiuni clandestine (așa numitele black operations), în spatele liniilor inamice, operând departe de ochii publicului sau al presei. Majoritatea operațiunilor sunt secrete de stat, însemnând aici salvarea de ostateci, situații excepționale (de exemplu, pericole majore la siguranța statului – cum sunt atentatele armate sau chiar amenințările nucleare), asasinate sau capturări de lideri importanți din grupări teroriste sau chiar mafiote.

Operator al NSWDG

Operator al NSWDG

Pentru a deveni un membru al acestui grup, trebuie să fii într-o echipă Navy SEALs de cel puțin 5-6 ani, timp în care trebuie si fi executat deja misiuni importante în care ai dat dovadă de curaj și responsabilitate. Nu întămplător, majoritatea canditaților au în jur de 30 de ani atunci când intră în acest grup. Odată acceptat în programul de selecție (care este unul foarte dur, o nouă ”reeditare” a BUD/S, dar de o severitate mult mai ridicată), candidații fac un alt program de stagiatură de 9 luni (perioadă numită Green Team) în care sunt antrenați într-un alt mod, cuprinzând aici situații de luptă de complexitate majoră, antrenamente pentru salvări de ostateci, operațiuni clandestine de spionaj, de protecție a VIP-urilor, etc. Ca o idee, acești luptători se antrenează cu cele mai bune unități ale forțelor speciale din toată lumea, în toate mediile geografice posibile – ghețari, deșert, junglă, tundră, etc. În pare parte a timpului, aceștia poartă haine civile, iar în cazul operațiunilor, au uniforme și un echipament tactic special, ce îi diferențiază de trupele militare convenționale. În plus, standardele militare asupra aspectului fizic, nu sunt valabile pentru ei, majoritatea acestora arătând ca niște adevărați vikingi sau motocicliști.

Operatori din NSWDG (team 6)

Operatori din NSWDG (team 6)

În Afganistan și Irak, cu luni înainte de începutul propriu-zis al operațiunilor militare, acest grup, împreună cu alte elemente din JSOC (precum Combat Aplications Group – mai bine cunoscut sub numele de Delta Force) au acționat ca grupuri avantgardiste, ocupându-se de colectarea informațiilor și implicit pregătirea invaziei de către trupele regulare ale marinei sau armatei SUA.

NSWDG (team 6)- în operațiunea de lichidare a lui Osama bin Laden (imagine din filmul Zero Dark Thirty)

NSWDG (team 6)- în operațiunea de lichidare a lui Osama bin Laden (imagine din filmul Zero Dark Thirty)

https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=KDF5m-vZ0_8#!